Actrița Mireille Darc a decedat la vârsta de 79 ani (VIDEO)

 

Renumita actriță franceză Mireille Darc a murit în somn, la vârsta de 79 de ani, la casa sa din Paris, avându-l pe Alain Delon alături de ea.
”Mireille Darc a încetat din viață la casa ei din Paris. Ea a fost înconjurată, până la sfârșit, de cei apropiați, printre care soțul ei și, de asemenea, Alain Delon, prezent până în ultima clipă“, a declara mass mediei, agenta ei de publicitate, Annabel Karouby.
Simbol al cinematografiei franceze între anii 1960-1970, ea a turnat în cincizeci de filme de lung metraj, dintre care treisprezece cu regizorul George Lautner.
Cea care a fost companioana lui Alain Delon timp de cincisprezece ani, s-a confruntat cu o perioadă grea în anii 80, datorită unor grave probleme de sănătate. În anul 1980, Mireille Darc a suferit o intervenție chirurgicală pe cord deschis, fiind operată din nou în 2013.
În anul 2016, ea a fost spitalizată, după ce a suferit două hemoragii cerebrale.
Abandonată de cineaști, Mireille Darc a revenit în 1990 în plim plan prin intermediul televiziunii, atingând succesul și popularitatea cu roluri de femei decise și independente, în numeroase seriale. Ea a realizat, de asemenea, mai multe documentare sociale.
Din anul 2002 este căsătorită cu arhitectul Pascal Desprez. (Anima News)

Comments

comments

Be the first to comment on "Actrița Mireille Darc a decedat la vârsta de 79 ani (VIDEO)"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*