Conform Hamas, Abbas a încetat să plătească deținuții organizației sale

Un oficial palestinian a declarat că zeci de deținuți Hamas închiși în Israel, nu primesc salariul lunar de la rivalul său politic.

Abd-al-Rahman Shadid, care administrează grupul de prizonieri Hamas, a declarat că zeci de foști deținuți nu au primit plata pe luna iunie. Nu se știe dacă transferul de fonduri a fost oprit.

În trecut, din cauza presiunilor exercitate de Israel și Statele Unite, fostul lider palestinian Yasser Arafat a decis să nu mai plătească salariile la două mii de “prizonieri de securitate”. Israelul susține că această măsură încurajează terorismul, în timp ce palestinienii încearcă să obțină aceste plăți, ucigând.

Susținerea deținuților este considerată a fi obiectul unui consens în rândul palestinienilor, în pofida sciziunii dintre Fâșia Gaza, controlată de Hamas, și Cisiordania (Iehuda și Shomron), aflată sub controlul AP.
Guvernul lui Mahmoud Abbas nu a comentat imediat, dar Ramallah ar putea să ia această inițiativă, ca un gest de bunăvoință față de americani în vederea reluării negocierilor cu Israelul.

În ultimele luni, Abbas a luat măsuri împotriva organizației teroriste din Gaza, inclusiv o reducere cu 30% a salariilor funcționarilor publici din enclavă și Israel. (Anima News)

Comments

comments

Be the first to comment on "Conform Hamas, Abbas a încetat să plătească deținuții organizației sale"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*