Evrei originari din România, printre cei mai bogați oameni din Israel

Ca în fiecare an, înainte de Rosh Hashana (Noul An evreiesc), site-ul israelian Globes anunță cine este cel mai bogat om din Israel. În acest an, pe primul loc s-a situat Patrick Drahi, cu o avere de 49 de miliarde șekeli (12,25 miliarde euro).

Ca și în ultimii doi ani, și în acest an, toți membrii listei sunt miliardari, iar averea lor personală este estimată la mai mult de un miliard de șekeli.
Primele zece poziții sunt încă dominate de veterani din industrie și finanțe, dar în fiecare an putem vedea cum specialiștii în start-up și tinerii se îmbogățesc, la fel ca fondatorii Check Point, iar altele sunt relativ noi, precum Teddy Sagi, sau fondatorul companiei ”WeWorks”, Adam Neumann.
După ce anul trecut a fost eliminat de pe locul întâi de Eyal Ofer, originar din România, Patrick Drahi a câștigat în acest an titlul de cel mai bogat om din Israel.
O altă persoană care și-a sporit semnificativ averea estet Samuel Harlap după vânzarea ”Mobileye”, care a sărit pe locul 19, cu o avere de 7,1 miliarde de euro.
Și fiindcă aminteam înainte de veterani, numele răsunătoare ale evreilor originari din România, continuă să se afle printre primii zece cei mai bogați israelieni. Iar dacă extindem lista, locuri importante printre cei 100 israelieni cei mai bogați sunt ocupate, bineânțeles, de evrei români.
De remarcat faptul că niciodată acești oameni, în pofida averii lor, nu și-au negat originile românești, rămânând mereu marcați de modestie și bun simț, făcând parte, asemenea tuturor israelienilor originari din România, din ”comunitatea cu pantofi de pâslă”, după cum i-a numit odată regretatul Shimon Peres.
Să-i descoperim însă pe primii 10 cei mai bogați israelieni și averile lor în șekeli (1 euro = aprox. 4 șekeli):

1. Patrick Drahi – 49 de miliarde șekeli
2. Eyal Ofer (originar din România) – 33,6 miliarde șekeli
3. Familia Wertheimer – 20 miliarde șekeli
4. Sheri Arison (originară din România) – 20 miliarde șekeli
5. Arnon Milchan – 19,5 miliarde șekeli
6. Familia Azrieli – 18 miliarde șekeli
7. Yitzhak Tshuva – 14,1 miliarde șekeli
8. Teddy Sagi – 13 miliarde șekeli
9. Shaul Shani – 12,1 miliarde șekeli
10. Gil Shwed – 10,7 miliarde șekeli

Dacă credeți că nu mai există israelieni originari din România miliardari, vă înșelați. Familia Ofer mai are un membru, Idan, un pic mai sărac cei drept, care se află pe locul 12 în clasamentul Globes, cu o avere minusculă de numai….10,3 miliarde șekeli.
Urmează sora mai săracă, Liora Ofer, clasată pe locul 33 al aceluiași clasament, cu o avere înjumătățită – 4.2 miliarde șekeli.
Continuăm cu familia Ofer, și ajungem la un alt sărman, Doron, plasat de abia pe locul 51, cu numai 2.5 miliarde șekeli.
Există încă destui evrei israelieni originari din România (peste 100 000), și mulți români, care s-au stabilit sau lucrează aici, care, deși nu s-au clasat printre primii 100 și nici măcar cu gândul nu se apropie de această mână de miliardari, sunt oameni deosebiți, îmbogățind istoria și prezentul Israelului cu numele și faptele lor de onoare.
Dar, mai ales, așa cum menționam la începutul acestui articol, cu incredibila lor modestie și dragoste sinceră, plină de respect și recunoștință pentru Israel și pentru țara lor de origine, România, pe care mereu o poartă în inimă, gând și simțire.
Vom reveni în curând cu articole despre familiile Ofer și Arison, precum și despre impresionante evenimente și momente din trecutul și prezentul evreilor israelieni originari din România, dar și al românilor creștini, care, zi de zi și noapte de noapte, prin muncă și dăruire, înfruntând pericole și sfidând destinul, se identifică cu Israelul și cu ritmul plin de credință al Țării Sfinte. (Nando Mario Varga, Anima News)

Comments

comments

Be the first to comment on "Evrei originari din România, printre cei mai bogați oameni din Israel"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*