Ierusalim: Bărbat rănit cu cuțitul de o teroristă palestiniană

Un agent de securitate israelian în vârstă de 31 de ani, a fost rănit ușor în umăr și la mână, sâmbătă, după un atac cu cuțitul efectut de o teroristă palestiniană în vârstă de 29 de ani, în apropiere de Poarta Damasc de la intrarea în Orașul Vechi din Ierusalim.

Serviciile de urgență,care au ajuns imediat la locul atacului, l-au evacuat pe bărbat la spitalul Hadassa.

Din primele date ale anchetei, a reieșit că, cu aproximativ 20 de minute înaintea atacului de la Poarta Damasc, terorista a încercat să înjunghie de câteva ori un bărbat religios. Într-un final, bărbatul a reușit să fugă, fără a fi rănit.
După atacul nereușit, terorista și-a continuat drumul căutând o nouă victimă, pe care a găsit-o în persoana tânărului agent de securitate, pe care a reușit să-l rănească.
Cu ajutorul cetățenilor aflați în zona ataculului, terorista a fost arestată de forțele de securitate israeliene aflate pe teren și încredințată anchetatorilor pentru a fi interogată.

În cursul serii de sâmbătă, arestul ei a fost prelungit.
Din partea poliției s-a transmis că mulțumită reacției imediate a cetățenilor și a forțelor de ordine, terorista a fost reținută, prevenind astfel alte posibile atacuri. (Agenția de știri Anima News / ASAN)

Comments

comments

Be the first to comment on "Ierusalim: Bărbat rănit cu cuțitul de o teroristă palestiniană"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*