Israel și Iordania încearcă să pună capăt crizei privind Muntele Templului din Ierusalim

Israelul nu retrage pentru moment detectoarele de metal amplasate pe Muntele Templului, dar situația va fi reevaluată, a declarat miercuri premierul Beniamin Netanyahu.
“Ne-am consultat cu privire la securitate și nici o decizie nu a fost luată. Vor avea loc consultări suplimentare”, a spus el la Budapesta, unde s-a întâlnit cu mai mulți lideri din Europa de Est.
O reuniune de criză va avea loc joi, în Ierusalim, la revenirea liderul israelian.
“Vrem să rezolvăm această criză cât mai bine posibil și să restabilim calmul”, a adăugat Netanyahu. “Purtăm discuții cu lumea arabă și le explicăm că nu există absolut nici o schimbare a status quo-ului” de pe site-ul sfânt.
Detectoarele de metal, care au fost instalate după atacul terorist de vinerea trecută, “sunt o modalitate de a preveni introducerea de arme de foc pe Muntele Templului”, a spus el.
Premierul israelian a făcut referire la vizita sa, duminică, la Paris, pentru a justifica noile măsuri. “Când am vizitat Turnul Eiffel, am observat că ceva s-a schimbat. Știți ce s-a schimbat? Au instalat detectoare de metal”.
Mai devreme în cursul zilei de miercuri, Netanyahu s-a întâlnit în două rânduri cu șefii serviciilor de securitate cu privire la posibilitatea de a retrage detectoarele de metal, în urma opoziției grupurilor musulmane, în timp ce situația de pe teren rămâne tensionată.
Israelul a început negocieri intense cu Iordania în scopul de a pune capăt crizei de pe Muntele Templului din orașul Vechi al Ierusalimului, înainte zilei de vineri, când urmează a se desfășura aici rugăciunile liturghiei credincioșilor musulmani.
Potrivit Ynet, care citează surse israeliene și palestiniene, Iordania este puternic implicată în încercările de a calma situația și regele Abdullah s-a implicat personal în negocieri.
Șeful organizației islamice Waqf, cu sediul în Iordania, care administrează locul sfânt, a confirmat contactele dintre Israel și Iordania în ceea ce privește detectoarele de metal.
“Suntem în contact cu guvernul iordanian, care este în contact cu guvernul din Israel”, a declarat directorul Waqf, Sheikh Azzam al-Khati.

“După cum știe toată lumea, securitatea a fost întotdeauna în mâinile israelienilor. Dar nu vom accepta nici o schimbare, chiar și pentru securitate”, a spus el.
Site-ul sacru este de mai multe zile epicentrul tensiunilor dintre musulmani și Israel, după instalarea detectoarelor de metal, decizie luată după ce autoritățile au descoperit că teroriștii au ascuns armele lor pe site-ul sacru și au fost scoase pentru a deschide focul asupra polițiștilor israelieni.
Potrivit Canalului 2 al televiziunii israeliene, există un dezacord între ministrul Siguranței publice, Ghilad Erdan și reprezentanți ai poliției israeliene, partizani ai menținerii detectoarelor și responsabilii serviciilor de securitate ale Shin Bet, care doresc eliminarea lor, în scopul de a evita o escaladare a violenței nejustificate.

Ciocnirile continuă

Confruntările dintre musulmanii protestatari și poliția israeliană au continuat miercuri, pentru a patra zi consecutiv de la instalarea detectoarelor.
Aproximativ 150 – 200 de musulmani s-au adunat să se roage în stradă, în apropiere de Poarte Leilor, în semn de protest.
După rugăciune, câțiva oameni au rămas și au început să cânte înainte ca poliția să le ceară să părăsească incinta. Un protestatar a fost arestat după ce a refuzat să se conformeze. Imediat, tovarășii lui a început să arunce cu sticle de apă în ofițeri. Poliția a răspuns cu grenade paralizante și mulțimea s-a dispersat rapid.
Conform polițiștilor, bărbatul a fost arestat pentru “tulburarea ordinii publice”.
Confruntările au avut loc după anunțarea deciziei șefului poliției din Ierusalim, Yoram Halevi, de a redeschide accesul la Muntele Templului pentru non-musulmani, la câteva ore după ce a ordonat închiderea site-ului din cauza încălcării normelor de vizitare de către un grup de evrei.
Mișcările teroriste Hamas și Jihadul islamic, care îndeamnă la “Intifada”, și-au reiterat amenințările și au cerut palestinienilor să “respingă agresiunea sionistă”, adresându-se într-un comunicat diasporei palestiniene din întreaga lume, căreia îi cer să “apere moscheea al-Aqsa”. (Agenția de știri Anima News – ASAN)

Comments

comments

Be the first to comment on "Israel și Iordania încearcă să pună capăt crizei privind Muntele Templului din Ierusalim"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*