Românul care vrea să pună frână celei mai grele boli a omenirii: cancerul. Decoperirea sa va revoluționa medicina

Imaginați-vă un timp în care de la farmacie poți cumpăra teste, la fel cum sunt cele de sarcină, dar care să îți arate ce tip de cancer poți avea și mai ales dacă deja suferi de această boală.
Un emerit doctor cercetător român deja lucrează la acest viitor – a inventat un soi de biopsie lichidă, care poate detecta nemiloasa maladie cât încă este într-o stare incipientă, atunci când este tratabilă.
Descoperirea sa dă speranțe uriașe omenirii și preconizează că, în următorii 50 de ani, cancerul ar putea fi tratat la fel cum în prezent sunt tratate bolile cronice.

Baltimore, oraș port, era candva un puternic pol industrial al Americii. Astăzi, însă, este recunoscut pe plan mondial pentru turismul medical și cercetarea în medicină. Capitala statului Maryland deține cel mai important centru pentru tratarea și studiul cancerului din Statele Unite și printre cele mai bine cotate din lume. Se numește John Hopskins și este un campus uriaș, cu spital și bază de cercetare. Și cu cea mai veche facultate de medicină din Statele Unite.
La ora 8.00 dimineața, un microbuz duce cativa pacienți la internări. Suferă de cancer, iar șoferul povestește că face zilnic 3-4 drumuri de la hotelurile din oraș către marele centru universitar.

“John Hopkins este în primele 10 din lume. Fac orice practic. Fac operații, dar au și cercetare în cancer. Au aici un Institut dedicat vindecării cancerului”, explică șoferul.
Pe plan mondial, mai cunoscut decât spitalul este Institutul de Cercetare a Cancerului. Din laboratoare aflate în două clădiri impunătoare ies rezultate care revoluționează medicina, de două decenii încoace.

Pe lista scurtă a candidaților pentru premiul Nobel în Medicină

Într-un laborator de la etajul 7 e activitate intensă. Cel care supervizează lucrările este și co-director al Programului de Cancer din Institut. Și e român. Victor Velculescu este specialist emerit în genomică, fiind profesor-cercetător cu rezultate fabuloase. Presa americană l-a făcut celebru după ce a scris că s-a aflat doi ani la rând pe lista scurtă a candidaților pentru premiul Nobel în Medicină.
Echipa condusă de el a descoperit un tip de biopsie lichidă, adică un test de sânge care detectează patru forme de cancer în faze incipiente – practic înainte să apară tumorile, în stadii care nici nu se văd la biopsiile normale.
Prin descoperirea sa, Victor Velculescu face un uriaș pas în viitor. Există mai multe tipuri de biopsie lichidă în Statele Unite și toate sunt în teste clinice. Cercetarea sa a fost brevetată, pentru că a dat rezultate pe câteva sute de candidați, dar vor urma alte cinci testări monitorizate de Agentia Federală a Medicamentului. Așa că, în următorii 10 ani, biopsia lichidă poate deveni un simplu test, ce va putea fi găsit în farmacii și fiecare om și-l va putea face acasă. Iar Victor Velculescu visează ca imediat ce va intra în producție, testul să ajungă peste tot în lume, adică și în România.

S-a născut în 1970, la București, dar șapte ani mai târziu a emigrat cu familia în Statele Unite. Tatăl său, arhitect, s-a ocupat de ridicarea unor biserici românești pe pământ american și s-au stabilit la Baltimore, oraș aflat la o oră de New York și Washington.

Descoperirea sa, un uriaș pas în viitor

Studentul Victor Velculescu s-a specializat pe biologie moleculară și din facultate a visat să descifreze ADN-ul uman.

Tânăr vizionar încă din 1995, după ce a terminat Facultatea la Baltimore, a descoperit că anumite celule pot fi detectate în sânge. Însă abia în ultimii 3 ani cercetarea sa a arătat că celulele respective pot semnala prezența cancerului, în stadii pretumorale.
Si există mulți pacienți din Statele Unite care deja beneficiază de pe urma acestei descoperiri. O americancă din New York face acum imunoterapie, după ce acum doi ani i-a fost extirpat un plămân, apoi i-au fost descoperite tumori pe creier și, mai nou, la laringe. Urmează un tratament costisitor, care are la bază testări incipiente de sânge, pentru a avea o medicație personalizată.

Loraine, pacientă cu cancer: “Am fost selectată să fac imunoterapie, îți iau celule din sânge și ți le testează pentru markeri tumorali. Și rezultatele au arătat că sunt 98% șanse să funcționeze. Era atât de mare și acum două luni aproape nu se mai vedea. Dar fac mereu teste. Merg să fac o tomografie peste o săptămână… Te ai pe tine și ai doctorii tăi. Familia, părinții, rudele, soțul, toți te iubesc și sunt acolo pentru ține, dar dacă nu ai un doctor care să te ajute și voință ta, nu ai nimic!”

Victor Velculescu e unul din primii 5 cercetători în medicină de la Baltimore. Din multele laboratoare de la Johns Hopkins, cel condus de român e considerat astăzi cel mai prolific. Face echipă cu cercetători tineri, iar una dintre doctorandele aflate sub aripa sa tocmai a publicat o nouă descoperire în cancerul ovarian.

 

Victor Velculescu: “Toată lumea credea că acest cancer ovarian se formează direct pe ovar, că tumora începe acolo. Noi am arătat că se formează, de fapt, în trompă și apoi celulele migreaza.”

Căsătorit cu negociatoarea-sefă a FMI pentru Grecia și Cipru

Este căsătorit și are trei copii, dar e foarte discret în privința familiei. Are și de ce: soția sa este nimeni alta decât șefa Grupului de negociatori de la FMI și cu gărzi de corp, în misiunile prin lume. Delia Velculescu e poreclită și Iron Lady și a fost implicată în crizele din Cipru și Grecia. S-a evidențiat când l-a certat în public pe premierul elen, iar de rapoartele ei a atârnat soarta economică a celor două țări vecine.

Tabloidele grecești au scris că ”Doamna de Fier” deține lângă Baltimore o proprietate impresionantă, cu un conac în mijlocul pădurii. Victor Velculescu e mândru de familia și orașul în care trăiește și spune că deși a avut oferte și din Europa sau de pe Coasta de Vest, nu ar părăsi niciodată marele centru universitar unde își construiește cariera.
Ambii soți sunt români din viitor, români care pun umărul la cum va arăta și va funcționa omenirea, în următoarele decenii. Victor Velculescu vrea să descifreze genomul uman și să pun frână uneia dintre cele mai mari probleme ale omenirii – cancerul. E o luptă grea cu o boala fără leac, iar expertul în genomică spune că poate nici nu se va găsi leacul în următorul secol. Dar boala ar putea fi ținută sub control, la fel cum se întâmplă în prezent cu bolile cronice, cum ar fi diabetul.

Baltimore un un oraș viu, efervescent, pe ale cărui foste zone industriale renaște o cercetare planetară. E locul unde profesorul Velculescu se încăpățânează să ducă lupta cu cea mai grea boală a omenirii. Cancerul, în forme incipiente, poate fi vindecat și un român a găsit o soluție ingenioasă pentru a depista din timp maladia nemiloasă. Face parte din elita oamenilor discreți, din linia întâi a medicinei revoluționare. Îl recomandă descoperiri epocale, pune cercetarea în slujba omenirii, schimbă viața cetății și ne dă speranțe uriașe pentru viitorul secol.

Sursa: PRO TV

Comments

comments

Be the first to comment on "Românul care vrea să pună frână celei mai grele boli a omenirii: cancerul. Decoperirea sa va revoluționa medicina"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*