Saad al-Hariri rămâne premierul Libanului

Afișe cu Hariri au apărut în Beirut. Acesta spune: ”Tuturor ne pare rău”'

Mass-media libaneză l-a citat de Saad al-Hariri, care a declarat, după întâlnirea cu președintele libanez Michel Aoun, că acesta din urmă i-a cerut să aștepte cu demisia pentru a-i da posibilitatea organizării de consultări.
”Am înaintat o cerere de demisie președintelui și el mi-a spus că vrea să știe motivele care au dus la demisia mea”, a declarat Saad al-Hariri. ”Am fost de acord să stabilim un dialog serios între forțele politice ale țării pentru a rezolva problemele politice și a depăși criza în relațiile cu țările arabe”, a subliniat el.
Marți, Al-Hariri s-a întors acasă, după plecarea sa spre Arabia Saudită, acum aproape trei săptămâni, când și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru. El și-a justificat decizia prin faptul că Iranul intervine brutal în afacerile interne ale Libanului.
Ca urmare a acestui anunț, între Liban și Arabia Saudită a apărut un nou motiv de tensiune, iar discuțiile au început prin afirmații conform cărora șeful guvernului libanez este ținut cu forța de Riyadh, deși Hariri a negat.
Suspiciunea a fost întărită de faptul că Al-Hariri renunțase la putere în contextul intensificării conflictului dintre regatul saudit și Iran. Riyadh a acuzat Hezbollahul libanez de tiruri pe teritoriul său din Yemen.
Săptămâna trecută, Al-Hariri a plecat la Paris și trei zile mai târziu s-a dus la Cairo, apoi în Cipru, după care a revenit în țara sa natală.
Printre posibilii candidați la funcția de prim-ministru se află Fouad Siniora, unul dintre „ulii“ partidului anti-iranian „Mișcărea Viitorului“, care se opune dominației Hezbollah.
Al doilea candidat este fostul prim-ministru Najib Mikati, a cărui candidatură este mai acceptabilă pentru Hezbollah.
Experți citați de ”Le Figaro” cred că Al-Hariri ar putea rămâne la putere dacă el și Hassan Nasrallah vor reușit să ajungă la un compromis. Acesta din urmă a declarat ieri într-un discurs că ”Hezbollah este ‘deschis la orice dialog, la orice discuție în țară”.
Condiția pentru întoarcerea lui Al-Hariri este o politică a distanțării Libanului de conflicte regionale, în timp ce Hezbollah ajută Iranul în toate conflictele regionale. (Anima News)

Comments

comments

Be the first to comment on "Saad al-Hariri rămâne premierul Libanului"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*