Sub influența manifestațiilor, posibile acte de acuzare împotriva premierul israelian și a soției sale?

Autor: Doina MEISELES /

Demonstrațiile organizate de stânga israeliană, la început în fața casei din orașul Petah Tikva a consilierului juridic al guvernului Mandelblit și apoi într-un parc din apropierea locuinței sale, se pare că își vor atinge scopul….

Protestatarii, dirijați în mod evident de aceia care, nemulțumiți de rezultatul alegerilor democratice din Israel, vor să schimbe forțat guvernul (dacă nu se poate prin alegeri, atunci, de ce nu, obligându-l pe Mandelblit, prin presiunea străzii, să deschidă acțiuni împotriva primului ministru Nethaniau și a soției acestuia Sara) încalcă săptămână după săptămână deciziile tribunalului și recomandările poliției în numele „dreptății și al luptei contra corupției”.
Deși tribunalul a hotărât că sunt permise numai demonstrațiile cu 500 de persoane (aceasta după ce poliția a recomandat limitarea manifestanțior, care transformă viața locuitorilor din zonă într-un adevărat calvar), la sfârșitul săptămânii trecute numărul manifestanților s-a ridicat la 1500!
Se pare că acțiunile dirijate cu îndemânare de cercuri oculte (există unii care susțin că Ehud Barak, fost ministru al Apărării într-un guvern Nethanyau nu ar fi străin de aceste manipulații) dau roade!
Recent s-a anunțat cu surle și tobe în mass media israelienă că… se pregătește actul de dare în judecată a Sarei Nethanyau în dosarul denumit eufemistic… „1000”.
Cei „informați” susțin că „noi probe indubitabile au fost descoperite de poliția care cercetează, cercetează” felul cum se desfășoară cumpărăturile, dineurile, viața, invitațile în familia primului ministru Nethanyau. Cu o satisfacție pe care nu au reușit s-o înăbușe, ziariștii au informat publicul israelian că „poliția a descoperit, în urma anchetelor și a interogatoriilor unor martori importanți, că Sara Nethanyau obișnuia să comande dineuri „gourmet” care costă mii de șecheli! Extraordinar!
Și aceste „crime”, care trebuie judecate de un tribunal serios, la recomandarea consilierului Mandelblit au fost cercetate cu maximă seriozitate, a fost necesară racolarea unui martor al statului și nenumărate ore de lucru. Aceasta după ce, se pare că ancheta anterioară – tot serioasă – referitoare la reciclarea sticlelor de plastic din gospodăria Nethanyahu (fiecare sticlă costă 0,30 agurot) obiecte care aparțin statului, deci soția primului ministru nu are voie să-și însușească „sumele” obținute în mod „ilicit”, a fost încheiată fără rezultate concrete!
Ei bine, nu vi se pare caraghios? În Israel există probleme capitale. Din păcate în Siria se întărește pe zi ce trece guvernul Assad (apropos vă amintiți când „marele strateg militar” Ehud Barak susținea atotștiutor că Assad are zilele numărate?), prezența Iranului în Siria devine din ce în ce mai amenințătoare, Hezbolhah promite atacuri fără precedent, dar noi ne ocupăm, anchetăm, cercetăm acuzăm, scriem articole, editoriale, studii despre dineurile comandate și plătite cu mii de șekeli la reședința primului ministru.
Credeți-mă că ancheta efectută pentru a se ajunge la o concluzie a costat infint mai mult decât mesele „gourmet” ale Sarei Nethanyau și ale diverșilor ei invitați.
Deasemenea, paza și organizarea demonstrațiilor de la Petah Tikva menite să-l preseze pe Mandelblit să transfere procuraturii dosarele întocmite de poliție au necesitat fonduri foarte mari.
Încă o remarcă: nimeni niciodată n-a schițat măcar un gest, o remarcă, un comentariu referitor la risipa care se făcea la reședința fostului președinte Shimon Peres (fie-i memoria binecuvântată). Acesta nu era cu nimic mai prejos decât Beniamin Netanyahu în felul cum știa să aprecieze luxul sau lucrurile de calitate! Cheltuielile de la Casa Președintelui în perioada lui Shimon Peres au depășit orice previziuni, dar asta nu a interesat desigur nici mass media și nici pe „luptătorii anticorupție”.
Întrebarea care se pune este dacă într-adevăr în zilele următoare vom asista la deschiderea unui proces contra Sarei Nethanyau sau dacă Mandelblit va avea curajul să reziste presiunilor închizând dosarul contra Sarei Nethanyahu, punând punct acestei mascarade.
Deși a declarat că „hotărârile nu se iau în stradă”, și că „poliția răstoarnă fiecare piatră pentru a ajunge la adevăr”, Mandelblit este și el om…
Vom vedea în ce măsură va rezista la presiunea străzii.

Doina Meiseles / ”Jurnalul săptămânii”

Comments

comments

Be the first to comment on "Sub influența manifestațiilor, posibile acte de acuzare împotriva premierul israelian și a soției sale?"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*