Corespondentul Anima News, Daniel Segal, transmite: Premierul român Ludovic Orban și-a continuat astăzi, miercuri, vizita începută ieri în Israel, el fiind însoţit de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi de ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.

Astăzi, miercuri, premierul român s-a întâlnit cu Beni Gantz, prim-ministru supleant și ministru al Apărării în cadrul guvernului de rotație Netanyahu-Gantz.

După întâlnirea cu Benny Gantz, premierul român împreună cu membrii delegației sale au plecat la Ramallah, într-o scurtă vizită, de câteva ore, în Autoritatea Palestiniană.
Oaspeții români au fost primiți cu Gardă de onoare la oficiul din Ramallah al primului ministru palestinian, Mohammad Shtayyeh. Întrevederea Orban – Shtayyeh, programată a dura cel puțin o oră, va fi urmată de declarații de presă comune.
După încheierea întrevederii, cu o ceremonie de rămas bun cu Gardă de Onoare, delegația română, în frunte cu premierul Orban va participa la o ceremonie de depunere a unei coroane de flori la Mausoleul Yasser Arafat.
Conform programului inițial, la ora 12.30 este programată o întâlnire cu președintele palestinian Mahmoud Abbas, dar s-ar putea ca întâlnirea să nu aibă loc, deoarece, conform unor surse Anima News, Abass s-ar confrunta cu unele probleme de sănătate.
După această întâlnire, dacă va avea loc, este programat, un dejun de lucru oferit de premierul palestinian Mohammad Shtayyeh, în onoarea premierului României, Ludovic Orban.
După dejun, primul ministru român v-a vizita noua secție consulară – Oficiul de reprezentare al României la Ramallah.
În cursul după-amiezii de astăzi, miercuri, delegația română, în frunte cu premierul Ludovic Orban va reveni în România. (Daniel Segal, Anima News)