Mai multe persoane au fost rănite miercuri într-un atentat cu exploziv la cimitirul nemusulman din Jeddah, un oraș din vestul Arabiei Saudite, în timpul unei ceremonii de comemorare a armistițiului din 11 noiembrie 1918.

„Ceremonia anuală de comemorare a sfârșitului primului război mondial la cimitirul non-musulman din Jeddah, care a implicat mai multe consulate generale, inclusiv consulatul francez, a fost ținta unui atac cu exploziv, care a lăsat mai mulți răniți”, a specificat Ministerul francez de Externe..
O grenadă a fost aruncată peste zidul cimitirului nemusulmani.
„Consulul general al Franței, cei din Italia și Marea Britanie au fost prezenți la această ceremonie, precum și atașații de apărare francezi și britanici”, a indicat o sursă de securitate.
Câteva ore după incident, autoritățile locale au declarat că un cetățean grec și un ofițer de securitate saudit au fost răniți în ceea ce au descris ca un atac „laș”. Guvernul britanic a declarat că un cetățean britanic a suferit răni ușoare.
Diplomația franceză a cerut autorităților saudite „să facă lumină” cu privire la acest act și „să identifice și să judece făptașii”.
Consulatul general al Franței situat în Jeddah a fost ținta unui atac cu cuțitul pe 29 octombrie. Un paznic a fost rănit, iar agresorul a fost rapid arestat de forțele de ordine saudite. (Anima News)