Knessetul (Parlamentul) a aprobat cu o foarte mare majoritate acordul de normalizare dintre Israel și Regatul Bahrain, care prevede normalizarea relațiilor diplomatice dintre cele două țări.

62 de deputați au votat în favoarea acestui acord, în timp ce 14 deputați – toți din Lista Arabă Unificată – au votat împotriva.
Acordul trebuie acum ratificat de cabinetul ministerial.
Ratificarea acordului are loc în timp ce ministrul israelian de externe Gabi Ashkenazi a declarat că omologul său din Bahrain, Abdullatif bin Rashid al-Zayani, va vizita Israelul în curând.
Ministrul israelian de Externe a mulțumit administrației Trump pentru negocierea acestui acord, dar și „regelui Bahrainului, prințul moștenitor Salman bin Hamad și omologului meu Al-Zayani, care va vizita în curând Israelul”.
„O nouă eră se deschide în fața noastră, o eră a păcii și cooperării”, a declarat cu entuziasm Ashkenazi, referindu-se la „noi conexiuni între țările din Orientul Mijlociu”, în special în domeniile comerțului, turismului și transportului.
„Ne îndreptăm către o pace caldă”, a adăugat el, solicitând, de asemenea, „palestinienilor să adere la acest dialog și la această cale pe care începem să o trasăm”.
„Acesta este momentul pentru un dialog de unitate, pentru a crea o pace autentică fără condiții prealabile”, a conchis el. (Anima News)