Arabia Saudită a dezmințit întâlnirea dintre prințul moștenitor Bin Salman și premierul Netanyahu

Arabia Saudită a dezmințit luni informațiile israeliene cu privire la o întâlnire între prințul moștenitor Mohammed bin Salman și premierul israelian Benjamin Netanyahu, cu ocazia unei „presupuse” vizite secrete în regat alături de secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo.

„Am văzut rapoarte de presă despre o presupusă întâlnire între prințul moștenitor și oficiali israelieni în timpul vizitei recente a lui Mike Pompeo. Nu a avut loc o astfel de întâlnire”, a declarat ministrul saudit de Externe, prințul Faisal bin Farhane, pe Twitter.
„Singurii oficiali prezenți au fost americani și arabi saudiți”, a insistat el.

    Prima vizită mediatizată a unui șef de guvern israelian în Arabia Saudită, pentru a se întâlni în secret în acest weekend cu prințul moștenitor, a fost dezvăluită de mass media israeliană și confirmată de o sursă a guvernului israelian.
    Conform acestor surse, premierul israelian Benjamin Netanyahu a zburat în secret în orașul Neom din Arabia Saudită duminică seara pentru a participa la o întâlnire tripartită cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman și secretarul de stat american Mike Pompeo.
    Potrivit datelor de pe site-urile de urmărire a zborurilor, Netanyahu a părăsit Israelul cu un avion privat în jurul orei 20:00, duminică seara, pentru o vizită de aproximativ cinci ore.
    După ce Acordurile Abraham au fost semnate în septembrie, oficialii SUA și israelieni au vorbit despre alte acorduri viitoare cu țările arabe.
    Potrivit surselor israeliene, în timpul vizitei efectuate de Netanyahu în Arabia Saudită duminică seara, Netanyahu și prințul moștenitor saudit au discutat despre Iran și despre normalizare, dar nu s-a ajuns la acorduri, a declarat un oficial saudit pentru Wall Street Journal.
    Netanyahu l-a întâlnit pe prințul moștenitor saudit în Arabia Saudită, a declarat luni ministrul israelian al Educației, Yoav Galant, prima călătorie confirmată public în regat de către un lider israelian pe fondul unor contacte diplomatice provocate de temerile regionale privind Iranul.
    Anterior, Galei Țahal, postul de radio al armatei israeliene și Kan Radio au raportat că Netanyahu a zburat în secret duminică în orașul Neom din Marea Roșie saudită pentru discuții cu Mohammed bin Salman și secretarul de stat Mike Pompeo.
    Știrile privind întâlnirea au venit la o zi după ce Netanyahu, într-un mesaj aparent adresat lui Joe Biden, a spus într-un discurs că nu ar trebui să se mai întoarcă la acordul nuclear din Iran din 2015 abandonat de președintele Donald Trump.
    Biroul lui Netanyahu și Ambasada SUA la Ierusalim nu au avut niciun comentariu imediat asupra informațiilor mass-media, dar Galant, membru în cabinetul de securitate al lui Netanyahu și al partidului Likud, a confirmat că întâlnirea a avut loc, descriind-o drept o „realizare uimitoare”.
    “Faptul că întâlnirea a avut loc și a fost făcută publică, chiar dacă pe jumătate oficial chiar acum, este o chestiune de mare importanță”, a declarat Galant pentru Galei Țahal.
    Pe măsură ce se micșorează perioada lui Trump la Casa Albă, Pompeo încearcă să convingă Arabia Saudită să-și urmeze vecinii, Emiratele Arabe Unite și Bahrain, în stabilirea unor relații diplomatice formale cu Israelul.
    Trump și Pompeo sunt îngrijorați de o posibilă revizuire a politicilor SUA în regiune de către noua administrație Biden.
    Noul președinte ales al SUA a spus că se va alătura acordului nuclear pe care l-au semnat puterile mondiale cu Iranul dacă se va relua mai întâi respectarea strictă a acordului și va colabora cu aliații pentru a-și întări condițiile.
    La întîlnirea lui Netanyagu cu prințul moștenitor saudit a participat și directorul Mossad, Yossi Cohen, care a supravegheat o informare diplomatică discretă privind statele arabe din Golf.
    Riadul a refuzat până acum să normalizeze legăturile cu Israelul. Dar, din august, le-a permis avioanelor israeliene să survoleze teritoriul saudit către destinațiile nou disponibile din Golf și Asia. (Anima News)

    Lasă un răspuns