Dezastru la Ambasada României din Republica Moldova: Consulatele din Chișinău și Cahul lovite de Corona / Cum vor fi organizate alegerile din 6 decembrie?

Autor: Nando Mario Varga

Cu 12 zile înainte de alegerile din România, un comunicat dramatic al Consulatului României la Chișinău – Republica Moldova anunță că datorită existenței de ”cazuri confirmate de infectare cu noul Coronavirus, activitatea de lucru cu publicul va fi restricționată în perioada 24 noiembrie – 4 decembrie 2020”.

Conform surselor Anima News din Chișinău, este vorba de 20 de cazuri, practic toți angajații.
La scurt timp, Consulatul General al României la Cahul, a anunțat pe pagina sa Facebook încetarea activității din cauza infectării cu COVID 19.

    În ambele comunicate se menționează faptul că toate serviciile consulare vor fi reprogramate, cu prioritate, la o dată ulterioară.
    Conform comunicatelor, măsura suspendării activității este luată pentru a preveni o posibilă răspândire a virusului în rândul solicitanților de servicii consulare și al personalului.
    Ambasada României la Chișinău va comunica, prin intermediul site-ului misiunii și a paginii de Facebook, cu privire la reluarea activității de lucru cu publicul.
    Menționăm faptul că la nicio misiune diplomatică din lume nu s-au constatat atât de multe cazuri.
    În aceste condiții, când tot personalul Consulatului României de la Chișinău este în izolare, se pune marea întrebare: Cum se vor organiza alegerile pentru Parlamentul României pe 6 decembrie?
    Până la ora transmiterii acestei știri, nici Ministerul Român al Afacerilor Externe și nicio altă instituție română implicată în organizarea alegerilor de la 6 decembrie, nu a reacționat. (Nando Mario Varga, Anima News)

    Lasă un răspuns