Primii noi veniți evrei din 2021 au ajuns în Israel (VIDEO)

Ministrul israelian al imigrației și absorbției, Pnina Tamano-Shata (Albastru Alb) a salutat sute de noi veniți evrei (olim) care au sosit în Israel vineri, primii în 2021.

Aproximativ trei sute de olim din Etiopia au ajuns în Israel ca parte a operațiunii Tzur Israel.
Acesta a fost al patrulea zbor din ultima lună care aduce olim etiopieni în Israel, aceștia din urmă alăturându-se părinților lor, care au sosit deja în Israel cu ani în urmă.
„Sunt fericită să încep în acest fel anul 2021. Acest avion, la fel ca și cele trei din 2020, aduce la bun sfârșit decizia guvernului de a aduce, până la sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, două mii de olim care așteaptă să facă alia”, a declarat ministrul Tamano-Shata.
Dintre noii imigranți care au sosit vineri, 61 sunt copii, inclusiv 9 sugari și copii mici cu vârsta sub doi ani.

    Aceși olim au fost aduși din lagărele din Adis Abeba.
    Imediat după sosirea lor în Israel, ei au fost trimiși în izolare, în conformitate cu reglementările Ministerului Sănătății.
    După perioada de izolare, noii veniți se vor reuni cu familiile lor din Israel. (Anima News)

      Lasă un răspuns