Agenția Internațională pentru Energie Atomică: „Au mai rămas doar câteva săptămâni pentru salvarea acordului nuclear iranian”
Rafael Grossi (foto), directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), a declarat într-un interviu acordat agenției de știri Reuters publicat luni, că mai sunt doar „câteva săptămâni” pentru a salva acordul nuclear iranian, în timp ce Joe Biden urmează să intre în funcție în câteva zile.
„Este clar că nu mai avem câteva luni înaintea noastră (pentru a salva acordul), este vorba mai de grabă de câteva săptămâni”, a avertizat el.
Dacă vor fi lansate noi discuții între semnatarii acordului, „va fi necesar să înțelegem cum vor fi respectate condițiile și dispozițiile inițiale ale acordului nuclear iranian”, a subliniat el.
Grossi a indicat, de asemenea, că îmbogățirea cu 20% a uraniului efectuată de Teheran progresează „destul de repede”, adăugând că Republica Islamică va putea produce aproximativ 10 kilograme pe lună.
Noua dezvoltare vine în timp ce Iranul a amenințat vinerea trecută că va începe să îmbogățească uraniul cu 90% , potrivit purtătorului de cuvânt al agenției nucleare din țară, Behrouz Kamalvandi, citat de agenția de știri chineză Xinhua. (Anima News)