Este extrem de greu, a spune chiar imposibil, să sintetizezi într-un articol de ziar, esența unei prietenii, a unei legături sufletești ieșite din comun, care s-a întins pe o perioadă de peste 40 de ani… O bun prieten îmi spunea – atunci când i-am comunicat trista veste a plecării lui Lică Bluthal dintre noi – că „odată cu dispariția sa simt că mi-am pierdut o parte din propria-mi viață”.
Este exact ceea ce simt și eu când încerc să evoc câte ceva din ce a însemnat Lică Bluthal pentru mine, pentru ziaristica din Israel, pentru istoria epigramei și a cronicilor rimate, a turismului israelian, etc, etc, etc…
Lică Bluthal s-a născut în 4 aprilie 1927 în „dulcele târg al Ieilor” al cărui parfum, căldură și miros de tei nu l-a uitat niciodată. A spune că, deși a părăsit Iașul – emigrând în Israel în 1973 – Iașul a rămas înrădăcinat profund în adâncul ființei sale. Iașul nu l-a părăsit niciodată pe Lică, care i-a evocat cu dragoste, nostalgie și umor de bună calitate, parfumul, atracția magnetică, cultura și tradițiile… Aceasta deși a trăit la Iași nu numai bucurii, ci și cumplita perioadă a pogromului declanșat de criminalul mareșal Antonescu în iunie 1941, sinistrele persecuții antievreiești și chiar tragicele zile ale „trenurilor morții” de care a scăpat ca prin minune, căci nu avea decât… 14 ani!
Înzestrat cu un uriaș talent și perseverență – care n-au putut fi înăbușite nici de dictatura comunistă care a urmat regimului Antonescu – Lică Bluthal s-a remarcat încă din școală ca un textier și umorist de mare viitor. Încă din ultima clasă de liceu, în 1944, elevul Lică Bluthal, care abia împlinise 17 ani (și arăta de 14) a scris o revistă
muzicală în 2 acte numit „Scala Melody”. Spectacolul, regizat de Bițu Flticineanu, a făcut furori la Iași, oraș care abia își vindeca rănile lăsate de război.
Au urmat alte șlagăre, reviste delicioase ca „La start muzica și umorul” (cu celebrul Miluță Gheorghiu în rol principal), „Baba Hârca la estradă”, „Dragoste pe portativ”, „Rapsodii de iarnă” (jucat la Teatrul Evreiesc de Stat Avram Goldfaden din Iași) „Varietăți” (cu neuitata cântăreață Aida Moga), „Cupidon pe portativ”,
„Parada modei 1963” (cu Nicolae Nițescu și Al. Lulescu), „Iașul râde, cântă și dansează” (spectacol scris și regizat în întregime de Lică Bluthal) „Toamna se numără bobocii”, etc, etc.
Între timp tânărul Lică Bluthal fusese numit director artistic al Teatrului din Iași și ducea o viață de boem, îndrăgit, respectat și admirat în orașul său natal.
Talentat, energic și entuziast a reușit să devin unul dintre primii redactori al postului de radio Iași, iar mai apoi directorul și redactorul șef al „Stației de radio Iași”.
A lucrat vreme îndelungată la „Teatrul Național” din Iași, unde l-a avut ca director pe celebrul scriitor – și drag colaborator al nostru – Mircea Radu Iacoban, cu care a legat o caldă și sinceră prietenie.
Dar în ciuda a tot ce părea roz și de bun augur în viața sa, în ciuda faptului că se căsătorise cu aleasa inimii sale Nuți. cu care avea deja 2 copii minunați (Hava de numai 4 anișori și Monel de 11) Lică Bluthal a ales să emigreze în Israel, unde a sosit alături de familia sa în 1973.
Hop și eu în Țara Sfântă
Începuturile nu sunt ușoare nicăieri, nici măcar în Țara Sfântă, unde pentru a-și întreține familia, boemul și răsfățatul autor al revistelor teatrului din Iași, a acceptat o slujbă de paznic de noapte… Dar a continuat să scrie și să regizeze spectacole spumoase și pline de umor pentru… originarii din România. Printre spectacolele delicioase scrise și regizate de el – care s-au jucat cu „casa închisă” – s-au numărat „Hop și eu în Țara Sfântă”, „Când era bunica fată” (cu Erika Pheifer, Anabella, Radu Lucian, Nicolae Nițescu) „Seara Surprizelor”, scris în colaborare cu Sadi Rudeanu, „Chirița în Orientul
încurcat” (cu Jenny Kessler, Moscu Alcalay, Anabella, Florin Dorian) și încă multe altele…
Între timp, fără să știe bine nici ebraica și nici engleza, Lică Bluthal, încă „ole hadaș”, dar talentat, întreprinztor, hotărât să reușească și să ofere un trai îndestulat familiei sale, a reușit să ocupe un post de agent de turism la una din cele mai mari și reprezentative firme din Israel, „Melia”. A devenit în scurt timp directorul secției de turism cu România, extrem de apreciat și „disputat” de multe dintre firmele de turism din țară. Lică a trecut apoi la Societatea Internațională „American Express” unde a avut o carieră strlucită. A făcut istorie în industria turismului din micul Israel. I se făceau propuneri generoase pentru a lucra la mari firme din domeniu, era recunoscut
ca unul dintre cei mai buni și activi promotori de turism pe piața locală. Am plecat ca ghid de câteva ori cu grupe ale sale în România și am fost uimită de respectul și fascinația cu care turiștii vorbeau despre el.
Ne cunoșteam deja de ani de zile și mă minunam tot timpul de ușurința lui Lică de a se adapta, de a-și depăși colegii mult mai tineri, de verva sa naturală, de dragostea cu care îl priveau și colegii și superiorii, de simțul său de observație fin și atent, de delicatețea și conduita sa corectă, dar și de ironia sa nesecată, de umorul fin și lipsit de
grosolănie cu care știa să evidențieze și să critice extremismul, demagogia, corupția, de fapt toate lucrurile urâte din societate, politică, etc.
Lică Bluthal a fost unul dintre cei mai devotați și sinceri prieteni pe care i-am avut de-a lungul vieții și nu m-a dezamăgit niciodată. Acest elegant aristocrat și irezistibil boem în același timp, acest fin observator al defectelor umane, care știa să ironizeze dar fără să jignească niciodată, acest iscusit al peniței în vârful căreia îi țintuia pe fanfaroni, înfumurați, necinstiți sau sperjuri, știa ca nimeni altul să însuflețească un chef, o petrecere, o masă prietenească la un restaurant bun, o nuntă sau pur și simplu o discuție între ziariști.
A apreciat întodeauna un vin bun și un antricot de calitate la „Mamaia”, dar în ultimă instanță prefera specialitățile bucătăriei traădiționale evreiești pregtite în mod excelent de draga sa soție Nuți.
De altfel Nuți a fost toatăt viața omul cel mai apropiat, cel mai sincer și exigent critic și tovarăș de drum de-a lungul a 62 de ani.
Din păcate Lică și-a pierdut întâi fiul Monel și apoi soția Nuți. ceea ce a creat un imens gol în jurul său.
Fără să se lase doborât de durere, susținut de iubita sa fiică Hava și de cele 3 nepoate minunate, el a continuat să scrie, să creeze și să-i înveselească pe cititori cu umorul său debordant.
De altfel, chiar la o vârstă foarte înaintată, el a continuat să lucreze în turism la cunoscutul birou „Adrian-Tours”.
De o loialitate exemplară, declara prietenilor dar și dușmanilor, cât e de mândru și de fericit să scrie la „Ultima Oră” după aceea la „Jurnalul Săptămânii” și mai recent la „Viața Noastră”.
Extrem de ironic și de incisiv la adresa altora, și la adresa sa, și-a dedicat, la una dintre aniversările recente, o epigramă care suna cam așa:
„De ziua mea îmi reproșez
Că-n viața mea cu flori și spini
La fapte Mici am dat ani Mulți
La fapte Mari ani prea Puțini”
A face o analiză a cărților și operei scrise de Lică Bluthal este o sarcină complexă și dificilă pe care o rezerv pentru viitor.
Aș vrea doar să-l citez pe regretatul profesor Andrei Strihan care l-a caracterizat astfel pe marele umorist: „Lică Bluthal continuă cu perseverență și talent tradiția marilor umoriști români Cincinat Pavelescu și Păstorel Teodoreanu, îmbogățit de autor cu o sensibilitate umoristică specific evreiască. Umoristul epigramist Lică Bluthal își așteaptă pe drept încadrarea creației sale în Istoria Literaturii din România”.
Au rămas extrem de multe lucruri de spus, de scris, de relevat, dar… un articol de ziar are din păcate limitele sale. Despre personalitatea și creația literară a lui Lică Bluthal ar trebui scrisă o carte, un studiu sau cel puțin o broșură…
Promit s-o fac în viitor, mai ales că în proiectele sale figura și acela al publicării unei noi cărți cu ajutorul și colaborarea Luizei Kohn.
Fie-i memoria binecuvântată!
Doina Meiseles / ”Viața Noastră”
