ANIMA NEWS

ȘTII FIINDCĂ ȘTIM !

ISRAELORIENTUL MIJLOCIU

SUA solicită Autorității Palestiniene să „se abțină” de la plata salariilor teroriștilor

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price (foto), a cerut, într-un briefing de presă Autoritatății Palestiniene, să „se abțină” de la orice măsuri unilaterale, inclusiv plata salariilor teroriștilor care au comis atacuri împotriva israelienilor.

„Credem că este esențial să ne abținem de la luarea de măsuri unilaterale care exacerbează tensiunile și subminează eforturile de a avansa o soluție negociată a două state”, a spus el, conform site-ui Departamentului de Stat.
Printre aceste „măsuri unilaterale”, Price a citat „din partea israeliană, anexarea teritoriilor, activitățile de așezare și demolarea, și din partea palestiniană, incitarea la violență și acordarea de despăgubiri persoanelor încarcerate pentru acte de terorism”.
„Continuăm să subliniem că este esențial să ne abținem de la toate aceste activități”, a insistat el. Mai mult, în ceea ce privește „statutul suprem al Ierusalimului”, acesta „va trebui rezolvat de părți în negocieri directe”, a adăugat Price.
În cele din urmă, oficialul american s-a referit la reluarea ajutorului umanitar acordat palestinienilor, explicând că Washingtonul „se află în procesul de determinare a modului de a continua cu reluarea acestei asistențe în conformitate cu legislația americană și în conformitate cu interesele noastre”. (Anima News)

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: