Hackerii nord-coreeni au încercat să pătrundă în sistemele informatice ale gigantului farmaceutic Pfizer pentru a găsi informații despre vaccin și despre tratamentele pentru coronavirus, au informat surse media, citând marți informațiile sud-coreene.

Serviciul Național de Informații (NIS) „ne-a informat că, Coreea de Nord a încercat să obțină tehnologii, inclusiv vaccinul și tratamentele pentru Covid, prin intermediul unui atac cibernetic de piratare a Pfizer”, a declarat jurnaliștilor deputatul Ha Tae-keung. Phenianul a fost prima țară din lume care și-a închis frontierele la sfârșitul lunii ianuarie 2020, într-o încercare de a se proteja de pandemia apărută în decembrie 2019 în China vecină și care, de atunci, a străbătut întreaga planetă, ucigând mai mult de două milioane oameni.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un spune că țara nu a experimentat niciun caz de contaminare cu coronavirus, dar experții consideră că afirmația este puțin probabilă având în vedere că, China vecină este principalul partener comercial și de sprijin al Phenianului. (Anima News)