Pentru prima dată, un „uragan spațial” a fost descoperit în atmosfera superioară a Pământului.

Sateliții de cercetare au descoperit uraganul în 2014, care s-a dezlănțuit ore întregi deasupra Polului Nord. Datele colectate atunci au fost acum găsite într-un studiu retrospectiv realizat de cercetători conduși de Universitatea Shandong din China și publicat în revista ”Nature Communications”.
Uraganele spațiale au fost până acum pur teoretice, dar cercetătorii cred că sunt destul de rutinate – pe Pământ și nu numai.
O furtună tropicală sau un uragan are o structură familiară, ușor de observat în imagini prin satelit: nori care se învârt în jurul „ochiului furtunii” liniștit, de obicei sub formă de brațe. Furtuna puternică este creată în atmosfera inferioară și este însoțită de vânturi puternice și ploi abundente, care pot face ravagii la sol. Uraganele au fost observate și pe alte planete, precum Jupiter și Saturn.
În mod similar, uraganul spațial care a apărut pe 20 august 2014 deasupra Polului Nord, a acoperit o zonă de neconceput de aproximativ 1.000 km – aproximativ o distanță între Haifa și Atena. Furtuna s-a format la 110 km deasupra suprafeței, în atmosfera superioară a Pământului, Ajungând la o altitudine de 860 km, mult mai mare decât sateliții precum Stația Spațială Internațională.
Particulele încărcate care alcătuiau uraganul erau aranjate într-un număr mare de brațe spiralate, care se roteau în sens invers acelor de ceasornic la viteze de până la 2.100 de metri pe secundă.
În același timp, centrul furtunii cu plasmă era complet liniștit, ca uraganele standard.
Dar acest uragan nu a generat ploaie, ci electroni în ionosferă.
Ionosfera este un strat din atmosfera Pământului, strat în care se află electroni liberi, ceea ce face ca acest strat să conducă electricitatea. Fasciculele de electroni încărcate electric au lovit electronii liberi și au creat un efect spectaculos: o strălucire polară, sau aurora, sub forma unui ciclon, care a durat aproximativ opt ore.

Lumină nordică în spirală

Cel mai adesea, aceleași lumini verzui, albăstrui sau roșiatice de la polii Pământului se formează atunci când un vânt de particule încărcate din soare, care au reușit să scape de centurile Van Allen care orbitează Pământul, ajung în atmosferă – și lovesc moleculele din aer.
Astfel, de exemplu, o strălucire polară verde își are originea în coliziunea vântului solar cu un atom de oxigen.
Cu toate acestea, în timpul furtunii nu a fost înregistrată nicio activitate solară specială, iar cercetătorii au apelat la modele pentru a explica fenomenul.
Potrivit descoperirilor lor, uraganul spațial a fost cauzat de o eliberare masivă de particule de sarcină din soare care au fost capturate anterior în câmpul magnetic al Pământului – și eliberate atunci când liniile de câmp s-au reconectat.
Acest proces familiar, numit „fuziune magnetică” a provocat furtuna, chiar dacă soarele a fost relativ liniștit în acea zi din 20 august 2014.
Deoarece fuziunea magnetică este un proces universal al câmpurilor magnetice, uraganele sunt probabil comune în întregul univers.
În plus, o mai bună înțelegere a proceselor din câmpul magnetic al Pământului ne va ajuta să anticipăm viitoarele furtuni – și să protejăm mai bine sateliții, comunicațiile radio și sistemele de navigație prin satelit. (Anima News)

Uraganul Isabel, fotografiat de pe Stația Spațială Internațională în 2003