Conform unei surse media oficiale, Coreea de Nord a anunțat vineri că a tras joi, în Marea Japoniei, un „proiectil tactic ghidat” cu un motor cu combustibil solid, .

Tirul au fost supravegheat de un înalt oficial, Ri Pyong Chol, care a declarat că testul a fost „de mare importanță pentru îmbunătățirea capabilităților militare ale țării”, potrivit agenției oficiale de știri KCNA din Coreea de Nord, recepționată de Seul.
Regimul de la Phenian a lansat joi două rachete de pe coasta sa de est, calificate de premierul japonez Yoshihide Suga drept rachete balistice.
Reamintim că această țară este supusă sancțiunilor internaționale din cauza programelor sale de înarmare, iar rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU îi interzic dezvoltarea programelor de rachete balistice.
Președintele american Joe Biden a declarat că Rezoluția ONU 1718 „a fost încălcată de aceste rachete care au fost testate”.
Agenția KNCA a declarat că cele două proiectile, pe care nu le-a numit rachete, și-au atins țintele la 600 km de coastă și ar putea transporta fiecare o încărcătură de 2,5 tone.
Ziarul oficial al Coreei de Nord, ”Rodong Sinmun”, a publicat fotografii cu oficiali nemascați care se felicită și aplaudă după tiruri. (Anima News)