Identitatea unui presupus suspect legat de explozia de duminică de la fabrica de îmbogățire a uraniului de la Natanz, în centrul Iranului, pe care Teheranul a pus-o pe seama Israelului, a fost dezvăluită sâmbătă de televiziunea de stat iraniană, care a informat de asemenea că inidividu a fugit din țară.

Potrivit canalului, care a publicat de asemenea o fotografie a suspectului, acesta este Reza Karimi, în vârstă de 43 de ani, din orașul Kashan.
Cu toate acestea, nu a fost precizat modul în care Karimi ar fi avut acces la una dintre cele mai sigure facilități din Republica islamică.
Canalul a difuzat, de asemenea, ceea ce părea a fi o „notificare roșie” emisă de Interpol prin care se cere arestarea sa.

Această notificare nu a fost însă accesibilă în baza de date publică a Organizației Internaționale a poliției criminale.
„Acțiuni necesare” sunt în curs de desfășurare pentru repatrierea suspectului pe căi legale, a declarat canalul, care nu a oferit detalii suplimentare.
„Anunțul roșu” a enumerat de asemenea țările în care se spune că individul a stat, citând Spania, Emiratele Arabe Unite, Kenya, Etiopia, Qatar, Turcia, Uganda, România și o altă țară ilizibilă.
Vineri, Iranul a anunțat că a început să producă uraniu îmbogățit în procent de 60% ca reacție la explozia de la Natanz, fapt ce constituie o nouă încălcare a angajamentelor asumate față de comunitatea internațională în cadrul acordului nuclear semnat în 2015. (Anima News)