Astăzi, duminică, o teroristă palestiniană a încercat să efectueze un atac prin înjunghiere la intersecția Gush Etzion.

Deși militarii israeliani au somat-o de câteva ori să se oprească și să lase jos cuțitul, ea a refuzat, continuând să se aporpie de militare, care într-un final au tras asupra ei, rănind-o în partea inferioară a corpului.
N-au existat victime în rândul civililor israelieni sau al militarilor.
Atacul este investigat.
Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a spus: „S-a primit un raport despre o tentativă de înjunghiere la intersecția Gush Etzion, aflată sub comanda Brigăzii regionale Etzion. Terorista a fost neutralizată la fața locului. Detaliile incidentului sunt în curs de investigare”.
Șeful Consiliului Regional Gush Etzion, Shlomo Neeman, a reacționat la tentativa de atac, declarând: „În această dimineață am fost martori la o altă încercare de a face rău evreilor, pur și simplu pentru că sunt evrei „.
„Soldații noștri și-au făcut treaba în mod excepțional și incidentul s-a încheiat fără vreo victimă în rândul forțelor noastre”. (Anima News)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s