Mariana Ilie (foto), cetățean israelian originar din România, trăiește de ani de zile în orașul Lod, locuit de arabi și israelieni și cunoscut în general drept o localitate liniștită, fără conflicte, cetățenii trăind în relații pașnice.

Dar în urmă cu două zile, această atmosferă idilică a fost destrămată de violențele declanșate de grupuri de arabi care au dat foc unei sinagogi precum și unui număr mare de mașini particulare.
Strigând lozinci anti-israeliene, ei pur și simplu au pus stăpînire pe străzile orașului luminate puternic, în imagini haotice, de flăcările incendiilor,
De la geamul apartamentului ei, singură, Mariana, în vârstă de 61 de ani, tremura de frică, privind îngrozită iadul dezlănțuit de arabi pe străzile orașului.
La un momentat, inima i s-a sfâșiat și cu un geamăt plin de durere, a depus eforturi să nu se prăbușească, în momentul în care a văzut cum hoardele dezlânțuite au dat foc mașinii ei, pe care o cumpărase cu doar doi ani înainte.
În același moment, ca și cum drama nu atinsese apogeul, au început să sune sirenele de alarmă, anunțând un nou atac cu rachete trase de palestinienii din Fâșia Gaza.
Era ora 03.00 dimineața.
Cu greu, a coborît scările și a juns la adăpost. După ce alarma a încetat, a ieșit din adăpost, privind cu inima sfâșiată de durere, dar și revoltă, flăcările care-i mistuiau mașina.
De abia revenită în apartament, sirenele au sunat din nou. Iar a coborît în adăpost, ca un automat, simțind că nu mai are nicio putere.
Revenind acasă, a simțit că se prăbușește, inima îi bătea nebună și a înțeles că în urma momentelor dificile prin care a trecut și trecea, tensiunea i-a crescut peste limita suportabilității.
Singură, speriată, a sunat la salvare.
În pofida evenimentelor și violenței care pusese stăpânire pe oraș, ambulanța a venit imediat. Paramedicii i-au luat tensiunea și….200!!!!!
S-a decis imediat transportarea ei imediat la spital.
Dar liniștea încă nu sosise pentru Mariana.
În momentul în care urma să se urce în ambulanță, au sunat din nou sirenele și ea, împreună cu echipa medicală și șoferul au intrat în adăpost.
După ce a încetat alarma, în sfârșit au pornit la drum, printre manifestanții arabi care-și reluaseră violențele.
În momentul în care ambulanța în care se afla Mariana intra pe poarte spitalului, zorile învăluiau în lumina crudă a dimineții, orașul îngenunchiat de ură și violență.
Mariana a fost tratată imediat și a rămas în spital până seara, când a fost externată.
Nu a avut curajul să revină în Lod și s-a dus la o rudă în altă localitate, unde se află și acum cînd citiți aceste rânduri.
Mariana a fost de acord să împărtășească oamenilor drama prin care a trecut, tocmai pentru a evidenția importanța celui mai mare lucru pe care trebuie să-l știm: SĂ NU UITĂM NICIODATĂ SĂ RĂMÂNEM OAMENI!
După interviu, când am constatat că vocea ei sună un pic ciudat, mi-a mărturisit că după tot ceea ce a trecut îi este frică să vorbească cu voce tare, având senzația că cineva o ascultă.
Vă invit să ascultați mărturia Marianei Ilie, alături de care suntem cu toți, precum suntem alături de toate oamenii nevinovați, asemenea Marianei, care au trecut și, din păcate, trec prin aceste clipe groaznice. (Nando Mario Varga – Anima News)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s