Washingtonul ridică sancțiunile impuse unor foști oficiali iranieni

Washingtonul a ridicat sancțiunile împotriva unor foști oficiali iranieni, în mijlocul discuțiilor nucleare cu Teheranul.

În cadrul discuțiilor indirecte purtate timp de două luni pentru a salva acordul nuclear iranian din 2015, SUA au ridicat sancțiunile care fuseseră impuse pentru trei foști oficiali guvernamentali iranieni și două companii.
Anterior, se considera că acestea erau implicate în cumpărarea, achiziționarea, vânzarea, transportul sau comercializarea produselor petrochimice iraniene.
“Aceste acțiuni demonstrează angajamentul nostru de a ridica sancțiunile în cazul în care există o schimbare în statutul sau comportamentul celor sancționați”, a declarat Trezoreria SUA într-un comunicat.
Luat la întrebări în cadrul unei conferințe de presă, purtătorul de cuvânt al diplomației americane, Ned Price, nu a explicat în ce mod persoanele și companiile în cauză și-au “schimbat comportamentul sau statutul”.
Dar el a asigurat că nu există “absolut nicio legătură” între această decizie, pe care a calificat-o drept “tehnică”, și negocierile nucleare de la Viena – unde cele două țări inamice discută, printre altele, despre ce sancțiuni anti-Iran trebuie să ridice Washingtonul pentru a reveni la acordul internațional din 2015, pe care fostul președinte american Donald Trump l-a anulat în 2018.
De la retragerea SUA din acordul nuclear din 2015, Iranul a încălcat în mod constant acordul.
Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat în urmă cu două săptămâni că Iranul “și-a îmbogățit uraniul la niveluri pe care numai țările producătoare de bombe le ating”.
El a adăugat că “programul iranian s-a dezvoltat și a devenit mai sofisticat, astfel încât o revenire liniară la 2015 nu mai este posibilă”.
El a declarat la Viena că situația privind Iranul este “gravă”, deoarece mai multe situri nucleare iraniene nu sunt declarate. (Anima News)

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: