Israel/Coronavirus: Netanyahu recomandă injectarea unei a treia doze de vaccin la persoanele de peste 50 de ani, încă din august

Fostul prim-ministru israelian Benjamin Netanyahu i-a cerut ministrului Sănătății, Nitzan Horowitz, să înceapă să injecteze o a treia doză de vaccin împotriva coronavirusului israelienilor în luna august, în condițiile în care cazurile continuă să crească.

“După ce am discutat cu unii dintre cei mai buni experți din lume, cred că al treilea vaccin ar trebui administrat populației de peste 50 de ani începând cu luna august, pentru a fi inoculate toate aceste persoane până la sfârșitul lunii septembrie”, a declarat Benjamin Netanyahu.
“Prețul întârzierii… ar putea fi mortal și ar putea costa multe vieți”, a adăugat el.
Cu peste 300 de cazuri noi de covid-19 raportate în 24 de ore, autoritățile se tem de o reapariție majoră a epidemiei în țară și iau în calcul noi restricții.
Potrivit lui Eran Segal, biolog la Institutul Weizmann, varianta Delta provoacă în prezent mult mai puține cazuri grave decât în valurile anterioare de infecție.
2,5% dintre persoanele infectate cu Covid-19 s-au îmbolnăvit grav în timpul primelor valuri, față de 0,5% în prezent.
Cu toate acestea, varianta Delta este responsabilă pentru 90% din infecțiile din Israel. (Anima News)

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: