Bruxelles: Șeful diplomației israeliene susține soluția a două state în fața miniștrilor de externe din UE

Ministrul israelian de Externe, Yair Lapid, s-a adresat celor 26 de omologi europeni în cadrul discursului său la Consiliul Afaceri Externe al UE, fiind prima dată când un membru al guvernului israelian se adresează Consiliului, de la Tzipi Livni în 2008.

În timpul discursului său, Lapid a declarat că “nu este un secret” că susține o soluție cu două state între Israel și palestinieni, dar a subliniat că în prezent nu există condițiile necesare pentru un acord de pace.
“Un viitor stat palestinian trebuie să fie o democrație care să caute pacea cu Israelul”, a adăugat el.
Lapid a declarat că susține toate gesturile umanitare față de palestinieni și eforturile de îmbunătățire a situației economice a acestora.
Josep Borrell, Înaltul Comisar pentru Afaceri Externe al Uniunii Europene, i-a urat bun venit la Bruxelles lui Yair Lapid.
Într-o declarație, el a afirmat că vizita acestuia din urmă oferă o oportunitate pentru un “nou început” în relațiile dintre Israel și UE, despre care a spus că s-au deteriorat considerabil în timpul mandatului lui Benjamin Netanyahu.
“Este important ca noul guvern israelian să vină aici, la Bruxelles. Aceasta este o oportunitate pentru un nou început, pentru a relansa relația cu Israelul din punctul de vedere al relațiilor noastre bilaterale, dar și al situației din Orientul Mijlociu”, a declarat Borrell. (Anima News)

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: