Atacul asupra navei utilizate de compania miliardarului israelian Eyal Ofer: Un marinar român printre victime

Doi membri ai echipajului unui petrolier au murit în urma unui atac semnalat în largul Omanului, a anunțat vineri proprietarul navei, deținută de ”Zodiac Maritime”, companie internațională cu sediul la Londra, aparținând omul de afaceri israelian Eyal Ofer,

“Cu mare tristețe, am aflat că incidentul de la bordul navei M/T Mercer Street s-a soldat cu moartea a doi membri ai echipajului: un cetățean român și un cetățean britanic”, a anunțat pe Twitter, ”Zodiac Maritime”.
Potrivit site-ului operațiunilor maritime UKMTO, un organism de combatere a pirateriei din cadrul marinei britanice, atacul a fost raportat joi, la ora 18:00 GMT, în timp ce se afla în curs de desfășurare, la aproximativ 152 de mile marine (280 de kilometri) în largul coastelor Omanului.
“Principala noastră preocupare rămâne siguranța și bunăstarea tuturor celor de la bord și a celor afectați de situație”, a declarat armatorul, adăugând că o anchetă este în curs de desfășurare pentru a stabili circumstanțele.
Un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării a declarat, de asemenea, că sediul său din regiune “desfășoară în prezent investigații”.
Într-un tweet anterior, guvernul britanic a confirmat că există “suspiciuni de piraterie” la bordul navei M/T Mercer Street.
“În momentul incidentului, nava se afla în nordul Oceanului Indian, navigând de la Dar es Salaam”, în Tanzania, “spre Fujairah” (Emiratele Arabe Unite) “fără încărcătură la bord”, a precizat el.
Proprietarul navei este japonez, iar nava este administrată de baza britanică a companiei Zodiac Maritime, care este deținută de omul de afaceri israelian Eyal Ofer, clasat pe locul 197 în topul celor mai bogate persoane de către Forbes, cu o avere estimată la 11,3 miliarde de dolari.
Acesta este al doilea atac care vizează o navă utilizată de compania miliardarului israelian Eyal Ofer. La începutul lunii iulie, nava-cargo CSAV Tyndall, utilizată de Zodiac Maritime, a fost vizată de o explozie în Oceanul Indian.
Incidentele intervin în contextul tensiunilor dintre Iran şi Israel. În ultimul an, Iranul a semnalat mai multe acte de sabotaj pe care le-a atribuit Israelului. La rândul său, Israelul a atribuit Iranului atacuri asupra unor nave în Marea Arabiei şi în Golful Oman.
Israelul se opune revenirii Statelor Unite în Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul. Guvernul israelian suspectează că Iranul încearcă să se doteze cu arme nucleare sub paravanul unui program atomic civil. (Anima News)

Lasă un răspuns