Ierusalim: Naftali Bennett s-a întâlnit cu ministrul egiptean al Informațiilor Abbas Kamel

Premierul israelian Naftali Bennett s-a întâlnit miercuri pentru prima dată cu ministrul egiptean al Informațiilor, Abbas Kamel, la biroul său din Ierusalim.

Cei doi bărbați au discutat despre aspectele politice, de securitate și economice ale relațiilor israeliano-egiptene. S-a discutat, de asemenea, problema medierii egiptene în situația de securitate din Fâșia Gaza.
În numele președintelui egiptean Abdel Fatah al-Sissi, ministrul egiptean l-a invitat pe primul ministrul Bennett să efectueze o vizită oficială în Egipt în următoarele săptămâni.
Întâlnirea are loc la câteva zile după ce o rachetă a fost lansată din Gaza în Israel.
Kamel a fost în Israel în luna mai și s-a întâlnit atât cu Gantz, cât și cu fostul prim ministru Benjamin Netanyahu.
Șeful serviciilor de informații egiptene s-a întâlnit, de asemenea, cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, la Ramallah, potrivit presei palestiniene oficiale.
Conform unui comunicat emis de agenția oficială de știri WAFA, Abbas și șeful serviciilor egiptene de informații au discutat despre “evoluțiile din teritoriile palestiniene, despre modalitățile de consolidare a relațiilor bilaterale și despre stabilirea stabilității și a păcii în regiune”. (Anima News)

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: