Fâșia Gaza: Trei morți în urma prăbușirii unui tunel cu Egiptul

Cadavrele a trei palestinieni au fost descoperite vineri după ce un tunel subteran săpat între sudul Fâșiei Gaza și granița cu Egiptul s-a prăbușit, au anunțat autoritățile din Gaza, controlată de Hamas.

“Echipele de protecție civilă au găsit trei cadavre sub pământ în apropierea frontierei, la sud de orașul Rafah”, după ce o parte a unui tunel s-a prăbușit, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne din Gaza, Iyad al-Bozoum, într-un comunicat.

Potrivit unei surse apropiate de Hamas, care a vorbit sub protecția anonimatului, incidentul a avut loc după ce, din partea egipteană, a fost introdus gaz în tunel, provocând prăbușirea acestuia și uciderea a “trei muncitori”.

Din 2013, armata egipteană a distrus sute de tuneluri subterane săpate între Gaza și teritoriul său, dar unele sunt încă folosite pentru contrabandă, potrivit unor surse palestiniene.

Se pare că mai multe facțiuni din Gaza, inclusiv Hamas, au cerut o anchetă asupra incidentului.

(Anima News)

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: