Israel: 1 din 4 copii au devenit mai violenți de la izbucnirea epidemiei de coronavirus (studiu)
Potrivit unui nou studiu, 25% dintre copiii israelieni au un comportament mai violent de la izbucnirea pandemiei de coronavirus în țară și de la carantina care a fost impusă pentru a reduce numărul de infecții.
Studiul, realizat de Universitatea Ebraică din Ierusalim, Universitatea din Haifa și Universitatea Reichman (fostul Centru Interdisciplinar) din Herzliya, și prezentat de Canalul 13, arată că unul din patru copii cu vârsta sub șase ani are un comportament mai violent ca urmare a pandemiei.
Potrivit studiului, 38% dintre ei sunt mai predispuși la stres, în timp ce 43% petrec mai mult timp în fața ecranelor și 36% mănâncă mai multe dulciuri decât înainte de pandemie.
În plus, 45% dintre copiii cu vârsta sub 6 ani au avut nevoie de ajutorul părinților pentru a se reîntâlni cu prietenii după carantinele prelungite și cursurile online de anul trecut, când școlile au fost închise.
Potrivit studiului, 37% dintre copii au avut mai multe dificultăți de învățare în timpul pandemiei decât înainte, iar 10% au avut nevoie de sprijin psihologic.
În plus, 83% dintre copiii mai mari și adolescenți au devenit literalmente dependenți de ecran în timpul pandemiei.
Studiul a fost publicat în timp ce aproape 2,5 milioane de elevi israelieni, de la grădiniță la liceu, s-au întors miercuri la școală.
Aproximativ 250.000 de elevi au fost nevoiți să înceapă școala prin videoconferință, prin intermediul platformei Zoom, din cauza restricțiilor de sănătate.
Dar Ministerul Educației a declarat că peste 90% dintre elevi s-au prezentat la școli în prima zi, depășind cu mult așteptările. (Anima News)