Israel / COVID-19: Grupuri de turiști au fost autorizate să intre în Israel, fără izolare, în 2 săptămâni

Grupurile străine de turiști vaccinați din anumite țări vor putea intra din nou în Israel începând cu 19 septembrie, în cadrul unui program pilot special, a declarat duminică Ministerul Turismului pentru publicația israeliană ”The Jerusalem Post”.

Pentru a se califica, turiștii vor trebui să prezinte dovada unui al doilea vaccin recunoscut de Ministerul israelian al Sănătății, primit în ultimele șase luni, sau a unui al treilea vaccin.
Când vor ateriza, ei vor trebui să efectueze un test serologic pentru a dovedi prezența anticorpilor în sângele lor.
Doar turiștii care provin din țări clasificate de Ministerul Sănătății ca fiind de culoare galbenă sau portocalie pot face parte din aceste grupuri (în prezent, acestea includ toate națiunile din lume, cu excepția Braziliei, Bulgariei, Mexicului și Turciei, care sunt clasificate ca fiind de culoare roșie).
Granițele israeliene sunt închise pentru cetățenii străini de un an și jumătate, cu foarte puține excepții.
Pe măsură ce pandemia s-a diminuat în primăvară, țara și-a redeschis cerul pentru un număr limitat de grupuri de turiști vaccinați la începutul lunii iunie și s-a pregătit să facă același lucru pentru persoanele fizice în iulie.
Cu toate acestea, după ce cazurile de coronavirus au început să crească din nou, planul a fost amânat până la începutul lunii iulie și apoi suspendat pe termen nedefinit.
Atunci când, la începutul lunii august, Ministerul Sănătății a introdus o carantină obligatorie de minimum șapte zile pentru călătorii care intră în țară din aproape toate țările lumii – inclusiv SUA, Canada și marea majoritate a Europei – au încetat și călătoriile de grup.
În acest moment, Israelul nu recunoaște niciun document străin de vaccinare sau de recuperare.
Non-cetățenii care doresc să intre în țară trebuie să prezinte certificatele pentru a primi permisiunea specială necesară pentru a intra la granițele sale, dar odată ajunși în Israel, dacă vor să fie considerați imunizați, trebuie să se supună unui test serologic privat pentru a dovedi prezența anticorpilor în sânge.
În prezent, la aeroportul israelian Ben Gurion sunt oferite teste serologice rapide la sosire, împreună cu testele PCR – care sunt obligatorii pentru toți pasagerii care intră în țară. Acestea oferă rezultate în douăzeci de minute și costă 127 șekeli.
Vineri, ”Birthright Israel” a anunțat că își va relua călătoriile începând cu luna octombrie. Compania organizează călătorii educaționale pe termen scurt pentru tinerii evrei din întreaga lume.
Conform noilor reglementări care au intrat în vigoare vineri, persoanele care au primit al treilea vaccin cu cel puțin o săptămână înainte, care au primit al doilea vaccin sau s-au recuperat în ultimele șase luni sau care au primit o doză de vaccin după ce s-au recuperat sunt considerate protejate și, prin urmare, vor trebui doar să se izoleze până la obținerea rezultatelor testului PCR efectuat la sosire, sau maximum 24 de ore, cu excepția cazului în care provin dintr-o țară roșie.
Mai mulți oficiali din Ministerul Sănătății au precizat pentru ”Jerusalem Post” că acest lucru nu se aplică persoanelor vaccinate sau recuperate în străinătate, chiar dacă fac un test serologic și primesc documente israeliene.
Printre acestea se numără mii de rude de gradul întâi ale cetățenilor care au primit permisiunea de a-și vizita apropiații.
Cu toate acestea, comisarul pentru Coronavirus, profesorul Salman Zarka, a declarat într-un interviu pentru ”Jerusalem Post” că politica se va schimba după sărbători pentru a permite și persoanelor care îndeplinesc noile criterii, dar care au fost vaccinate în străinătate, să fie scutite de carantină. (Anima News)

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: