Lovitură de teatru în presa din România: Ziaristul Sorin Roșca Stănescu a cerut iertare evreilor, în numele membrilor familiei sale

Miercuri, 08.09.2021, chiar de ziua sa, renumitul ziarist român Sorin Roșca Stănescu, și-a lansat cartea-interviu „S.R.S – Nașul presei din România”, în dialog cu Dan Andronic și Alice Barbu.

Sorin Roșca Stănescu a vorbit, într-un amplu material publicat pe corectnews.ro, despre noua carte care a devenit publică și care are în centrul atenției dezvăluirile spectaculoase făcute chiar de el.
Miercuri, în cadrul alocuțiunii sale cu ocazia lansării volumului la Clubul Diplomaților din București, Sorin Roșca Stănescu a dezvăluit că în urma cercetării dosarelor de la Securitate ale familiei sale, a constatat că bunicul din partea mamei, mama însăși, tatăl și unchiul său au fost legionari. Și, în această calitate, au participat și la Rebeliunea legionară, care-și propunea înlăturarea lui Ion Antonescu și confiscarea puterii.
Atât în articolul publicat pe corectnews.ro, cât și la lansarea cărții, renumitul ziarist a specificat:

„Organizațiile legionare au fost declarate încă din 1938 organizații criminale. Și, din acest motiv, ele au fost scoase în afara legii, iar membrii lor au fost arestați, anchetați și, unii dintre ei, destul de mulți, condamnați la închisoare sau chiar executați. Acest statut al organizațiilor legionare a fost menținut și după ce a luat sfârșit cel de-al Doilea Război Mondial. Între altele, legionarii au fost și sunt acuzați pentru săvârșirea unor acte reprobabile, uneori criminale, împotriva evreilor. Fapte care, de altfel, i-au fost atribuite și Mareșalului Ion Antonescu.
Iată un motiv temeinic care, chiar înainte de a intra, așa cum am intrat acum, în posesia unora dintre dosarele elaborare de Securitate, m-au determinat ca, în conținutul cărții lansate astăzi, să îmi cer în mod repetat iertare în numele familiei mele față de compatrioți și, în special, față de evreii care au avut de suferit în acei ani”.
El a susținut ca, pe parcursul anului viitor, își dorește să elaboreze o nouă carte în baza acestor dosare.
„Vă asigur că acest proiect nu are nimic morbid în sine. Chiar și după o sumară trecere în revistă a miilor de pagini la care am avut acces, am posibilitatea să ajung la trei concluzii simple:

1). Am deodată acces la secrete bine păstrate ale familiei mele, care probabil, din dorința de a mă proteja, nu mi-au fost niciodată destăinuite. Iar aceste secrete sunt secretele unei întregi epoci.

2). Nu rezultă în cazul niciunuia dintre cei urmăriți că, dincolo de apartenența și de rolul jucat în cuiburile legionare, ar fi săvârșit în mod direct crime împotriva semenilor lor, evrei sau ne-evrei.

3). Urmărirea lor a fost declanșată de către Siguranța Statului și continuată de către Securitate pe tot parcursul vieții. De-a lungul timpului, mii de persoane au fost plătite din bani publici și au transpirat pentru ca, în final, să nu afle nimic. O risipă colosală de bani”, a spus el.
Astfel, Sorin Roșca Stănescu, și-a dovedit încă odată integritatea, corectitudinea și mai ales ceea ce l-a caracterizat și-l caracterizează, curajul de a spune întotdeauna adevărul, chiar dacă doare.
Fiindcă altfel, iată ne învață celebrul ”naș” al jurnalisticii românești, minciuna arde și distruge.

Nando Mario Varga

Un comentariu la „Lovitură de teatru în presa din România: Ziaristul Sorin Roșca Stănescu a cerut iertare evreilor, în numele membrilor familiei sale

  • 08/09/2021 la 10:25 pm
    Permalink

    Multora ar trebui să le mai ceară iertare in numele lui , nu doar evreilor, in numele părinților și bunicilor!

    Răspunde

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: