Iudaism: Sucot este sărbătoarea care tratează stressul post-traumatic (PTSD)
Fiecare sărbătoare are atât o dimensiune agricolă, cât și una istorică. Dimensiunea istorică a Sucot este că urmează Pesah. Pesah era eliberarea, iar Sucot era modul în care trăia Israel, în colibe, în deșert.
Pesah a fost o experiență traumatizantă. A început cu trauma sclaviei, dar chiar și eliberarea a fost însoțită de o serie de evenimente traumatice.
Apoi a venit eliberarea însăși, care a agravat sentimentul de traumă.
Exista teama de a fi capturat, riscul de a se îneca, de a traversa marea și de a-i vedea pe alții înecându-se.
Euforia inițială a fost urmată de intrarea într-un deșert, fără să știe dacă va exista hrană sau apă.
Întreaga experiență a fost ca un război prelungit, iar trauma care a însoțit-o a trebuit să fie tratată.
În timpul pandemiei, mi-am dat seama că Sucot este sărbătoarea PTSD-ului. În multe feluri, este conceput pentru a aborda trauma Paștelui și a vieții noastre:
- Numele ebraic al Egiptului, Mitzraim, este asociat cu îngustimea, “țar”.
După constrângerea sclaviei și imposibilitatea de a scăpa de ea, vine Sucot.
În deșert există spațiu. Suca (cortul) este prin natura sa non-claustrofobă.
Suca nu este o structură care te va împiedica să pleci. Este fragilă și deschisă, o casă moale. Nu sunteți blocați, care este unul dintre factorii declanșatori ai traumei. - Rabinii spun că “suca” se referă la cortul de nori pe care Dumnezeu l-a pus la dispoziția israeliților în timp ce aceștia mergeau prin deșert. Să fii îngrijit, o umbră blândă deasupra vieții tale, este liniștitor după brutalitatea Egiptului.
Frica este liniștită de faptul că cineva are grijă de tine. - Suca ne amintește că nu suntem singuri. O parte din teroarea provocată de traume este sentimentul de singurătate. Nu numai că îi invităm pe alții în suca, dar în mod tradițional aducem și ushpizin – personaje istorice din trecutul evreiesc care ne împărtășesc istoria și ne-au dăruit visele lor.
Nu suntem singuri în spațiu sau în timp. Iar viziunea stelelor de deasupra este o altă amintire a prezenței lui Dumnezeu.
Așa cum scria Van Gogh într-o scrisoare către fratele său Theo: “Simt o nevoie imensă de religie, așa că ies noaptea să pictez stelele. - La fel ca un mikve (baie rituală iudaică (n.r.), suca se face cu tot corpul. Așa cum te scufunzi complet, intri complet în suca.
Ideea că sunteți cu toții implicați contravine divizării care face parte din traumă.
După cum am învățat – mai ales în lucrarea clasică despre traume The Body Keeps the Score – trauma este stocată în corp.
Sucot nu este doar o sărbătoare care se face cu tot corpul, ci este singura sărbătoare care te obligă să construiești ceva.
Activitatea este, de asemenea, o parte importantă a vindecării. Sclavii care ,,au construit pentru alții construiesc acum pentru ei înșiși.
- Sucot este singura sărbătoare al cărei nume este o emoție – Z’man Simhatenu, timpul bucuriei noastre. Trauma fură bucuria.
Sucot ne încurajează să simțim bucurie, amintindu-ne că este bine și sănătos să fim fericiți. Această sărbătoare ne aduce înapoi la natură, la verdeață și la elemente și ne ridică moralul.
Chiar și sărbătoarea care precede Sucot în calendarul evreiesc, Yom Kippur, face parte din acest proces terapeutic spiritual.
Yom Kippur ne oferă iertare.
Din nou putem respira și ne putem simți liberi de trecut.
Apoi, Sucot, exact la timp, ne redă bucuria.
Autorul este Max Webb, rabinul principal al Templului Sinaiului din Los Angeles și autor al cărții ”David, inima divizată” (David the Divided Heart)
