Lună: septembrie 2021

11 septembrie 2001: America aduce un omagiu celor 3.000 de dispăruți

America a deplâns sâmbătă 20 de ani de la 11 septembrie 2001, cu ceremonii în onoarea celor 3.000 de morți în atentatele Al-Qaida, într-o atmosferă îngreunată de retragerea haotică a SUA din Afganistan. În două decenii, timpul unei generații, cele mai mortale atacuri jihadiste din istorie sunt acum ancorate în istoria politică și în memoria 11 septembrie 2001: America aduce un omagiu celor 3.000 de dispăruți

Israel: Armata a interceptat o rachetă trasă din Fâșia Gaza

Un semnal de alarmă de raid aerian a sunat sâmbătă seara în orașul Sderot din sudul Israelului, precum și în Consiliul Regional Sha’âar Hanegev, se arată într-un comunicat al armatei israeliene (Zahal). De asemenea, armata a precizat că a fost identificată o rachetă care a fost lansată în Israel din Gaza. Racheta a fost interceptată Israel: Armata a interceptat o rachetă trasă din Fâșia Gaza

Israel: Temându-se de mai multe tuneluri, Serviciul penitenciarelor se pregătește să evacueze aripile de securitate din închisoarea Gilboa

În urma capturării a patru dintre cei șase teroriști care au fugit luni seară printr-un tunel, dar și temându-se de existența unor tuneluri suplimentare, Shabas (Serviciul israelian al penitenciarelor) se pregătește să evacueze aripile de securitate la închisoarea Gilboa. Gardienii închisorii și forțele speciale au fost repartizați la închisoare.Într-o evaluare a situației efectuată de comisarul Israel: Temându-se de mai multe tuneluri, Serviciul penitenciarelor se pregătește să evacueze aripile de securitate din închisoarea Gilboa

Armata israeliană a confirmat că a atacat 3 ținte din Fâșia Gaza

Țahal, armata israeliană a confirmat că a atacat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, nordul și sudul Fâșiei Gaza ca răspuns la racheta lansată aseară din eclavă către teritoriul israelian Armata a menționat că a lovit trei ținte don Fâșia Gaza, printre caee o poziție folosită de Hamas pentru tiruri de mitralieră, un depozit Armata israeliană a confirmat că a atacat 3 ținte din Fâșia Gaza

Israel: Rachetă din Gaza interceptată de sistemul Iron Dome

Teroriștii palestinieni din Fâșia Gaza au lansat vineri seară o rachetă spre Israel, care a fost interceptată de sistemul de apărare Iron Dome, a anunțat armata într-un comunicat. Alerta cu rachete a sunat în zona Eshkol, iar locuitorii au declarat că au auzit mai multe explozii. Nu au fost raportați răniți sau pagube materiale. Alerta Israel: Rachetă din Gaza interceptată de sistemul Iron Dome

Trimisul Qatarului: Autoritatea Palestiniană se retrage din acordul de distribuire a banilor în Gaza

Autoritatea Palestiniană a renunțat la un acord de transfer al banilor din Qatar către Fâșia Gaza, de teamă că băncile ar putea fi acuzate de finanțare a terorismului, a anunțat vineri postul de televiziune Al-Aqsa TV, administrat de Hamas. Trimisul Qatarului în Fâșia Gaza, Mohammed al-Emadi (foto), a declarat că anunțul Autorității Palestiniene a fost Trimisul Qatarului: Autoritatea Palestiniană se retrage din acordul de distribuire a banilor în Gaza

Israel / Coronavirus: 7.813 persoane au fost diagnosticate cu Corona în ultima zi

Ministerul israelian al Sănătății a actualizat vineri că 7.813 persoane au fost diagnosticate joi cu virusul Corona din 126.463 de teste efectuate – din care 6,31% au fost pozitive. Dintre toți pacienții activi, 672 de persoane seunt în stare gravă, dintre care 173 sunt plasate pe aparate de respirat. Ca urmare a focarului, 7.319 pacienți Israel / Coronavirus: 7.813 persoane au fost diagnosticate cu Corona în ultima zi

Poliția israeliană a depistat zeci de persoane sosite din Uman diagnosticate cu coroanavirus care au falsificat testul pozitiv

Persoanele respevtive au fost transportate de la Aeroportul Ben Gurion la domiciliul lor în ambulanțe și sunt așteptate proceduri penale împotriva lor pentru răspândirea bolii. Există, de asemenea, suspiciunea că alte sute de bolnavi care nu s-au întors încă în Israel au falsificat, de asemenea, testul.Autoritatea pentru Populație și Imigrație a declarat că “este vorba Poliția israeliană a depistat zeci de persoane sosite din Uman diagnosticate cu coroanavirus care au falsificat testul pozitiv

Israel: Un hacker susține că a furat datele personale a 7 milioane de israelieni

Un hacker care poartă numele Sangkancil a postat pe pagina sa de Telegram datele personale a zeci de israelieni, susținând că deține informații despre 7 milioane de cetățeni. Hackerul a pretins că a sustras datele de pe site-ul CITY4U, utilizat de autoritățile locale din Israel pentru a procesa plăți precum impozitele pe proprietate, amenzile și Israel: Un hacker susține că a furat datele personale a 7 milioane de israelieni

Ultimul evreu din Afganistan a părăsit țara pentru SUA

În urma preluării Afganistanului de către talibani, luna trecută, ultimul evreu din această țară, Zebulon Simentov, în vârstă de 62 de ani, a sfârșit prin a fugi din țară, potrivit unor informații. În contextul în care retragerea completă a SUA din Afganistan, la sfârșitul lunii august, a lăsat țara în mâinile grupării extremiste, Simentov, care Ultimul evreu din Afganistan a părăsit țara pentru SUA