Petrol iranian în Liban: Washingtonul denunță o operațiune de „comunicare” a Hezbollahului
Statele Unite au denunțat operațiunea de „comunicare” a mișcării șiite libaneze Hezbollah, care a adus petrol iranian la Beirut sub sancțiuni internaționale, în timp ce Libanul se află în plin colaps economic și se confruntă cu numeroase penurii.
„Petrolul provenit dintr-o țară sancționată precum Iranul nu este cu adevărat o soluție durabilă pentru criza energetică din Liban”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.
„Este, în opinia noastră, o operațiune de comunicare a Hezbollah care nu implică o soluție constructivă la problema” micului stat scufundat într-o criză economică profundă, a spus el.
„Susținem eforturile de a găsi soluții durabile și transparente la gravele penurii de energie și petrol din Liban”, a adăugat el.
Cu toate acestea, el nu a menționat posibilele sancțiuni americane împotriva Libanului, reamintind că președintele Joe Biden s-a pronunțat în favoarea ridicării sancțiunilor împotriva Iranului dacă Teheranul se va întoarce la masa negocierilor pentru a relansa acordul nuclear internațional semnat în 2015.
Ministrul iranian de Externe, Hossein Amir-Abdollahian, se află în prezent în vizită la Beirut.
Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, anunțase în august plecarea unei nave iraniene încărcate cu combustibil în Liban, iar zeci de cisterne cu combustibil iranian au sosit la jumătatea lunii septembrie din Siria pentru a fi descărcate în benzinăriile companiei petroliere deținute de mișcarea șiită pro-iraniană. (Anima News)