Când baba se scarpină în cap la Cotroceni
Din nou, Klaus Iohannis e îngrijorat. Nevoie mare! Și convoacă astăzi la Cotroceni așa-numiții responsabili cu pandemia. Pentru a lua decizii cardinale. Pentru țară. În beneficiul sănătății cetățenilor. A siguranței acestora. Se scarpină în cap căutând soluții. Ca o babă buimacă. Și se face că uită că este principalul responsabil pentru ceea ce se întâmplă. Pentru miile de morți, care nici măcar nu mai au unde să fie îngropați în sacii lor negri. |
De vină sunt desigur cetățenii. În niciun caz Guvernul. Și cu atât mai puțin PNL. Cât îl privește pe președinte, acesta este curat și uscat. Chiar dacă a patronat o nelegiuire, care a supus populația unui risc maxim. Mă întrebam atunci, întrebam și în mod public – și nu eram deloc singurul – cine își va asuma miile de cruci care urmau să vină. Nu era deloc o întrebare retorică. Îl acuzam în mod direct pe președintele României drept responsabil.
Acum, cel vinovat, după ce se scarpină în cap, urmează să ia măsuri. Restrictive. Împotriva cetățenilor. Așa nu se mai poate! Cetățenii trebuie să se distanțeze și mai mult. Unii de alții. Să nu se mai adune. Cu atât mai puțin în piețele publice. Să nu se mai adune la proteste. Doamne ferește! Pentru că protestele propagă pandemia. Așa o fi. Dar ce-i apucă brusc pe români să iasă la proteste? Cine îi împinge la demonstrații disperate? Cine e de vină că acești oameni nu mai suportă situația și ies, rând pe rând, din casele lor? De-a valma. Sau pe categorii socio-profesionale. Pe categoriile cele mai lovite de nepăsarea, de nesimțirea guvernanților. După ce baba se scarpină în cap, întrebându-se, poate cu amar sau poate cu cinism, cine o fi avut ideea neghioabă să-l pună pe Orban premier, înainte ca PNL să piardă alegerile și apoi pe Cîțu premier, după pierderea acestora. Cine a decis ca Raed Arafat să primească, iar și iar, puteri excepționale, asumându-și sarcini pe care nu le mai poate duce. Cine l-a proțăpit și-l susține în funcția de mare strateg al luptei împotriva pandemiei pe colonelul Valeriu Gheorghiță. Cine a validat, cine a moșit toate măsurile de până acum, care s-au dovedit a fi catastrofale. Cine a primit la Cotroceni jurământul a doi miniștri ai Sănătății, care i-au îngenuncheat pe medici, pe sanitari și, în primul rând, pe cetățenii aflați în suferință.
În timp ce baba se scarpină în cap căutând soluții, avem și noi, iată, răgazul să ne întrebăm cine este principalul vinovat. Și de ce nu, să dăm și răspunsul. Iată-l: principalul vinovat este Klaus Iohannis. El este cel chemat să deconteze primul. Apoi la rând vin autoritățile. Și abia la sfârșit cetățenii. În niciun caz invers.