Un grup de hackeri divulgă informații despre Ministerul israelian al Apărării
Un atac cibernetic asupra Ministerului israelian al Apărării ar fi avut succes, a afirmat săptămâna aceasta un grup de hackeri numit Moses Staff, făcând publice fișiere și fotografii pe care susține că le-a obținut de pe serverele ministerului.
Grupul ar fi spart peste 165 de servere și 254 de site-uri web și ar fi compilat peste 11 terabytes de date, legate de Israel Post, Ministerul Apărării, de Benny Gantz personal, dar și de companii precum Electron Csillag și Epsilor.
„Vă monitorizăm de mulți ani, în fiecare moment și la fiecare pas”, a dezvăluit grupul care a anunțat atacul cibernetic pe contul său de Telegram.
„Toate deciziile și declarațiile dvs. au fost sub supravegherea noastră. În cele din urmă, vă vom lovi când vă așteptați mai puțin”, se arată în comunicat.
Grupul ar fi avut acces la documente confidențiale, inclusiv rapoarte, hărți operaționale, informații despre soldați și diferite unități, precum și scrisori.
„Vom publica aceste informații pentru a informa lumea despre crimele comise de autoritățile israeliene”, a avertizat grupul.
Dosarele care au făcut obiectul scurgerii de informații includ fotografii ale ministrului apărării și informații despre soldații israelieni, precum și o scrisoare din 2010 a lui Benny Gantz către adjunctul șefului de stat major și șeful serviciilor de informații ale forțelor armate iordaniene.
„În ultimii ani, am auzit adesea despre dezvăluirea de informații militare ca urmare a unor erori de securitate”, a declarat consultantul în securitate cibernetică Einat Meyron, adăugând că acest incident „arată că există grupuri de hackeri anonimi care colectează sistematic astfel de informații.
Ea a spus că hackerii urmăresc să păteze imaginea Israelului, o țară considerată o putere în materie de securitate cibernetică, și că au răbdare și nu își dezvăluie toate cărțile dintr-o dată. (Anima News)