Israel/Covid: Agențiile de turism depun plângere împotriva restricțiilor de călătorie în străinătate

Corespondenta Anima News, Daniela Dragne, transmite: Asociația israeliană a agențiilor de turism a declarat că a intentat un proces la Curtea Supremă împotriva restricțiilor impuse de guvern în ceea ce privește călătoriile în străinătate pentru a combate răspândirea variantei Omicron.

Procesul se bazează pe opinia profesorului Itamar Grotto, fost director general adjunct al Ministerului israelian al Sănătății în timpul valurilor epidemice anterioare, care spune că închiderea cerului nu este necesară deocamdată, deoarece varianta Omicron a început deja să se răspândească în țară.
Vorbind pentru i24NEWS despre proces, avocatul David Sprecher, șeful departamentului de aviație de la Shibolet &Co, a declarat că lista roșie a țărilor a fost nejustificată.
“Acesta este cazul, de exemplu, al Emiratelor Arabe Unite, care înregistrează în prezent aproximativ 150 de noi infecții pe zi și unde a fost detectat până în prezent un singur caz de variantă Omicron”, spune el.
Măsuri excesive, prin urmare, potrivit acestuia, și care, încă o dată, apasă greu asupra sectorului turismului și a angajaților săi. În acest sens, avocatul amintește că, din luna iulie, profesioniștii din acest sector care nu și-au găsit un loc de muncă nu mai au dreptul la nicio indemnizație de șomaj.
Problema închiderii cerului are, de asemenea, un impact major asupra oamenilor de afaceri care sunt nevoiți să călătorească în mod regulat, a spus el, precum și asupra noilor imigranți care și-au păstrat un loc de muncă în țara de origine și care se trezesc blocați fără posibilitatea de a lua un avion.
“Nu există nicio compensație pentru acești oameni, ceea ce este o adevărată tragedie”, a spus Sprecher.
Cabinetul ministerial privind gestionarea coronavirusului a aprobat luni dimineață introducerea unor țări suplimentare pe lista “roșie” începând de astăzi, marți, în conformitate cu recomandările Ministerului Sănătății. (Daniela Dragne, Anima News)

Lasă un răspuns