Cenzura s-a pus si pe Adrian Severin

Pe data de 22 decembrie, Adrian Severin a publicat pe pagina sa de Facebook patru scurte texte. Trei se refereau la decizia CJUE care îi încurajează pe judecătorii români să nu mai țină seama de Constituția României, astfel cum este aceasta explicată prin deciziile CCR. Cea de a patra se referea la ridicarea de la domiciliu, în puterea nopții, a ziaristei Iosefina Pascal. Severin compara procedeul folosit de polițiștii români în cazul Pascal cu cele folosite de poliția chiliană în timpul generalului Pinochet, avertizând că regimul generalului Ciucă ajunge să semene prin astfel de acțiuni cu cel al odiosului dictator chilian.

Cu câteva ore mai târziu, Facebook îl anunța că pentru cele publicate în ziua respectivă, lui Severin i se suspendă contul pentru 29 de zile. Decizia aceasta sancționează opinii politice, care nu îndemnau la violență, ci la respectarea Constituției României democrate.
Oficial statul român a interzis cenzura. Sub guvernările ultimilor ani, cenzura a ajuns să fie practicată de persoane private. Este asta legal?
Ca mâine și companiile de telefonie ne vor suspenda convorbirile telefonice dacă abordăm teme “interzise”. Sau poate, ziariștii și liderii de opinie deranjanți nu vor mai fi arestați de poliție și încarcerați în aresturile statului, ci de persoane private, în penitenciare private. Mergem către privatizarea statului. Adică spre înlocuirea democrației cu oligarhia.

Analiza lui Adrian Severin poate fi citită AICI

Lasă un răspuns

WP Radio
WP Radio
OFFLINE LIVE
%d blogeri au apreciat: