Iosefina reacționează în forță

După cum v-am promis și după cum am tot reiterat în spațiul public, abuzul de putere, ilegalitățile comise de autoritățile statului împotriva cetățenilor nu pot rămâne nesancționate. Astăzi, împreună cu domnul avocat Cătălin Dancu, am adus la cunoștința Parchetului Militar, a Ministrului de Interne și șefului IGPR, lungul șir de ilegalități, de încălcări flagrante ale codului penal și ale statutului polițistului, prin prezentarea acțiunilor clandestine și abuzive săvârșite pe data de 21 Decembrie 2021.
Urmează să mai fac cel puțin o acțiune menită să restabilească adevărul și situația de fapt în ceea ce privește sinistra operațiune de tip KGB desfășurată împotriva mea și, până la urmă, împotriva tuturor cetățenilor României. Pentru că, după cum bine au afirmat numeroși analiști, politicieni, avocați, este vorba despre un precedent care duce la generalizarea acestor practici de abuzare și sfidare a cetățeanului, prin politizarea și deprofesionalizarea instituțiilor de forță.
De aceea este imperativ necesar ca, în urma investigațiilor interne și penale, să aflăm și cine a ordonat astfel de operațiuni ilegale.

Foto AICI

De Iosefina Pascal

Lasă un răspuns

WP Radio
WP Radio
OFFLINE LIVE
%d blogeri au apreciat: