Israel: Un rezident arab din Ierusalim, acuzat că a lucrat pentru Hezbollah
Procuratura din Ierusalim a depus la Tribunalul districtual din oraș, un rechizitoriu împotriva unui rezident din Ierusalim care a lucrat în Israel pentru organizația teroristă Hezbollah .
Ahmed Zahara, în vârstă de 32 de ani, este acuzat, printre altele, că a fost în contact cu un agent străin și că a transmis informații inamicului cu intenția de a aduce atingere securității statului.
Potrivit actului de acuzare, Ahmed Zahara a contactat, în urmă cu aproximativ nouă ani, un deținut eliberat care trăia în Liban și i-a spus că dorește să contacteze oficiali Hezbollah pentru a efectua în Israel operațiuni pentru organizația teroristă.
Potrivit actului de acuzare, Ahmed Zahara a păstrat legătura cu sponsorii săi, călătorind uneori la Ramallah, pentru a comunica cu oficialii Hezbollah prin intermediul unui software de criptare pentru a evita detectarea de către forțele de securitate din Israel.
Hezbollah i-a cerut, de asemenea, să îndeplinească diverse sarcini, inclusiv să scrie rapoarte privind situația din Ierusalim și Cisiordania și să monitorizeze ofițerii militari și ai poliției.
De asemenea, el a luat inițiativa de a fotografia o locație din Israel cu antene parabolice de mari dimensiuni pentru a trimite imaginile membrilor Hezbollah.
Legătura dintre Ahmed Zahara și Hezbollah a încetat timp de mai mulți ani, înainte de a fi reluată anul trecut.
În timpul lunii de miere în Turcia, el a coordonat primirea de bani și a unui telefon mobil pe care a instalat un software de criptare pentru a putea continua să rămână în contact cu operatorii săi. (Anima News)