Voluntari israelieni instruiesc refugiați ucraineni în domeniul primului ajutor
Voluntarii ”United Hatzalah” au început să ofere cursuri de prim ajutor refugiaților ucraineni în adăposturile, hotelurile și taberele în care aceștia s-au refugiat la Chișinău, în Republica Moldova, a anunțat organizația de ajutorare.
„Scopul nostru este de a-i responsabiliza pe refugiați și de a le reda un sentiment de control asupra situației lor”, a declarat Vicky Tiferet, unul dintre paramedicii care conduc sesiunile de formare.
Instruirea se desfășoară în limbile refugiaților.
„Este important ca refugiații să se poată ajuta singuri și să nu se simtă neputincioși”, a explicat el, subliniind că sentimentul de neputință „poate fi cel mai paralizant”.
„Odată ce sunt în siguranță în Moldova și au găsit un adăpost, îi putem ajuta să învețe să aibă grijă de ei înșiși, de cei dragi și de ceilalți. Acest sentiment de control și de putere este un lucru important pentru oamenii care au pierdut totul.
Din delegația israeliană fac parte 12 paramedici, medici, un dentist și membri ai Unității de intervenție în situații de criză și psihotraumă.
În Moldova, ei au întâlnit alți membri ai echipei din Miami, Florida. ( Anima News)