Israel: Tentative de atac cibernetic asupra asupra dispozitivelor de comunicare ale Knessetului, zădărnicită în timpul discursului președintelui Zelensky

Mai multe tentative de atacuri cibernetice asupra dispozitivelor de comunicare ale Knessetului au fost identificate duminică, în timpul unei videoconferințe susținute de președintele ucrainean Volodymyr Zelensky în fața membrilor parlamentului israelian.

Potrivit unei declarații a Knessetului, scopul atacurilor a fost „de a perturba transmisia în direct a discursului și de a-l întrerupe”.
„Toate încercările au fost zădărnicite de serviciile de securitate informatică ale Knessetului, în cooperare cu Direcția Națională de Securitate Cibernetică a Israelului”, se arată în comunicat.
Zelensky a îndemnat duminică Israelul să ia atitudine în conflictul țării sale cu Rusia, afirmând că statul evreu trebuie să răspundă pentru ajutorul insuficient acordat Ucrainei, în timpul unui discurs adresat membrilor Knesset-ului.
Kremlinul folosește terminologia nazistă, naziștii au vorbit de o „soluție finală” pentru problema evreiască, nu veți uita niciodată asta, iar acum Moscova vorbește de o „soluție finală” pentru Ucraina”, a spus el, scandalizând mai mulți deputați și miniștri israelieni.
„Îl admir pe președintele ucrainean și susțin poporul ucrainean în inimile și acțiunile sale, dar istoria teribilă a Holocaustului nu poate fi rescrisă”, a declarat pe Twitter ministrul israelian al Comunicațiilor, Yoaz Hendel.
Oficialul a amintit, de asemenea, că o parte din genocidul evreilor comis de Germania nazistă „a avut loc și pe teritoriul Ucrainei”. (Anima News)

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: