Mediator american la Beirut pentru apele disputate între Israel și Liban
Mediatorul american Amos Hochstein a sosit la Beirut pentru o serie de întâlniri cu oficiali libanezi în vederea reluării discuțiilor privind delimitarea frontierelor maritime cu Israelul.
Hochstein și-a început turneul prin a se întâlni cu ministrul libanez al energiei, Walid Fayad, înainte de a purta astăzi, luni, discuții cu președintele Michel Aoun și cu prim-ministrul Najib Mikati.
„Ajungerea la o soluție este atât necesară, cât și posibilă, dar nu se poate face decât prin negociere și diplomație”, a declarat duminică Departamentul de Stat al SUA într-un comunicat.
Libanul și Israelul, două țări vecine aflate oficial încă în război, au început în octombrie 2020 negocieri inedite, conduse de Washington, pentru a-și delimita frontiera maritimă în vederea eliminării obstacolelor în calea explorării hidrocarburilor.
Însă discuțiile au fost suspendate în mai 2021, în urma unor dispute privind mărimea zonei disputate.
Inițial, negocierile au vizat o suprafață de 860 km2 , în conformitate cu revendicările libaneze înregistrate la ONU în 2011. Ulterior, Libanul a anunțat că dorește să revendice o suprafață suplimentară de 1.430 km2 delimitată de linia 29, care include o parte din câmpul Karish.
Dar pentru Israel, acest câmp se află în zona economică exclusivă (ZEE) recunoscută de ONU.
Tensiunile au reapărut la începutul lunii iunie, odată cu sosirea în apropiere de Karish a ”Energean”, o navă care ar fi trebuit să extragă gaz în numele Israelului.
Libanul a cerut apoi mediatorului american să reia negocierile, prezentând o nouă ofertă de demarcare a frontierei care nu menționa Karish.
Concomitent cu vizita dlui Hochstein, Hezbollahul libanez, o mișcare armată puternică, a publicat duminică pe site-ul său un scurt videoclip care arată cum a supravegheat la două date diferite mai multe nave închiriate de Israel, inclusiv ”Energean”.
La începutul lunii iulie, armata israeliană a interceptat trei drone neînarmate trimise de Hezbollah la Karish.
Liderul grupării șiite teroriste, Hassan Nasrallah, a anunțat recent că, dacă Libanul va fi împiedicat să extragă petrol și gaze din apele sale, „nimeni” nu va mai putea să extragă sau să vândă petrol și a amenințat Israelul cu războiul. (Anima News)