Ultimul dintre cei care au fost. Ultimul mare interviu cu Gorbaciov şi ultima sa dorinţă
Autor: H.D. Hartmann
Sursa: DC News
Ultimul comunist de la Kremlin, a fost ultimul leader sovietic care a dorit să schimbe istoria. A pierdut puterea și imperiul pe care îl conducea, spre ironia istoriei, tocmai pentru că sistemul dictatorial unic sovietic a permis. Dictatura sovietică nu avea anticorpi exact împotriva celui mai insidios dușman al ei și anume dezvoltarea noțiunii de suveranitate în interiorul statelor componente. A pierdut URSS, puterea imensă a unui imperiu, nu pentru că nu mai existau resurse dictatoriale, economice sau ideologice de a continua utopia comunistă, ci pentru că, așa cum o va recunoaște el însuși, a devenit un burghez. Și ca oricărui burgez i-au plăcut mai mult aplauzele din țări străine decât blestemele săracilor care veneau de la el de acasă.
Am avut un priviliegiu istoric să analizez ultimele sale mărtusiri de substanță (ceea ce a spus, după aceea, în ultimii 5 ani au fost doar mici digresiuni, fără valoare). Am participat ca principal la formarea echipei de interviu, la alegerea întrebărilor și la redactarea lor.
Am încercat sa descifrez enigma unuia dintre puținii conducători ruși care efectiv a dat imperiul pe care îl moștenise, în schimbul unor promisiuni goale, neonorate nici astăzi de către cei ce le-au făcut. Și nu mă refer la premiile de consolare pe care nefericitul Gorbachev le-a primit, cum ar fi celebrul Nobel pentru pace, ci mă refer la promisiunile strategice făcute statelor urmașe ale defunctei URSS, care nu au fost niciodată ținute de către nimeni. Din perspectivă istorică, un singur alt conducător rus și-a cedat, de bună voie imperiul, pentru că îi plăcea străinătatea mai mult decăt Rusia pe care o mostenise. Petru III, născut prinț prusac (Charles Peter of Schleswig-Holstein-Gottorp), abia cunoscător al limbii ruse, cel care perfectase arta defilării prusace în curtea palatului său în care își biciuia soldații dacă greșeau pasul, a ieșit din războiul de 7 ani, cedând lui Frederic al II lea al Prusiei toate teritoriile căștigate de către armata rusă. Rusia țaristă, în acel război, îi invinsese pe prusaci, ocupându-le până și capitala. Desigur, lui Petru III i-au fost promise decorații suedeze si germane, inclusiv divorțul de Ekaterina, pe care o detesta pentru aventurile sale amoroase cu ofiţerii ruși din gărzile imperiale. Pentru actele sale pro prusace a fost și ucis la ordinul Ekaterinei cea Mare, pusă pe tron, în locul lui, de către armata rusă răsculată. Față de Petru III, Ekaterina și-a ținut jurământul construind un imperiu și revitalizând dinastia Romanovilor. Petru III va fi reamintit doar pentru trădarea Rusiei.
Până în ultima clipă, Gorbachev va susține teza trădării de către alții, el declarându-se singurul nevinovat din cabala care a distrus imperiul sovietic. Imposbil de crezut, mai mult, imposibil de acceptat că nepotul unui comunist executat de Stalin si soțul unei comuniste revoluționare cum a fost Raisa Gorbacheva, va fi căzut victimă inocentă a ambițiilor celor din jurul lui. Teza imbrughezirii dar și a cedării uriașei sale coroane pentru motive, pe care – iată – unele le duce cu el în mormânt astăzi, rămâne cea mai validă.
Ultimul interviu dat de Gorbachev unui laborator de cercetari occidental este de acum ani buni. Avea exact 86 de ani si era deja depășit fizic de vărstă. Mintea însă mai avea capacitatea de a judeca întrebările pe care le primea. Era agil în a redefini narativul anilor finali ai imperiului sovietic și era carnasier în a își promova rolul său de apostol al modernizării.
Mă mutasem deja în Europa când am primit misiunea de a pregăti ceea ce se știa deja că va fi ultimul său mare interviu. În drumul spre casa lui, dăruită tocmai de semnatarii acordurilor din pădurea de la Belovezhskaya în decembrie 1991, mașina de poliție care ne deschidea drumul ne arăta o altă Moscovă. Era Moscova rusă, albă, velicorusă, care acceptase capitalismul modern doar ca episod al refacerii imperiului său. După încheierea profilului lui Gorbachev, am ințeles un adevăr care scăpase lumii occidentale, dar care era exprimat exact de lumea rusă. Și anume că Gorbatchiev fusese doar un simplu episod istoric, neglijabil și absolut ușor de mânuit de orice a dorit, că au fost cei din Occident sau cei din fostul imperiu sovietic. Am inteles că el fusese ales exact pentru lipsa sa de credință revoluționară, pentru absența fanatismului destinic al constructorilor istorici ai destinului Rusiei. El trebuia să distrugă URSS. Imperiul rus al noului mileniu va fi trebuit reconstruit de altcineva și de pe cu totul alte coordonate.
În noaptea târzie de iarnă, interviul de aproape 14 ore, de-a lungul a trei zile, aflat în două casete identice, va lua drumul spre Berlin, purtate de doi turiști diferiți, ca apoi, în cel mai sigur mod cu putință, să ajungă la New York. Profilorul aflat pe pista aeroportului militar, născut si el în estul european, știa că acolo se afla sfârșitul poveștii gorbacioviene. La ce nu se aștepta este ca acel interviu să fie, în fapt, confesiunea unui zeu înfrânt. Atunci când s-a încheiat interviul, minutele finale inregistrează aproape o rugăminte. Vocea ultimul stăpân absolut al URSS șoptește tainic ultima sa dorință: unii spun că dincolo ne așteaptă cei pe care i-am iubit sau pe care i-am iertat. Eu vreau ca numai Raisa să mă aștepte. Nu doresc să mă aștepte nimeni dintre cei pe care i-am iertat. Datorită lor am pierdut totul. Iar astăzi poporul meu mă urăște.
