ADIO, Mitică Popescu!

Renumitul actor român Mitică Popescu, a decedat în această seară, marți, la spitalul Elias, unde era internat pentru tratarea mai multor afecțiuni, în special de natură cardiacă. Mitică Popescu avea 86 de ani.

Mitică Popescu s-a născut pe data de 2 decembrie 1936, la București. Mama sa a vrut ca el să se facă preot, dar el a decis altfel și a absolvit, în 1967, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” din Bucureşti.
Debutul a fost la Teatrul Mic din Bucureşti, în 1973, în piesa ”Philadelphia eşti a mea” de Brian Friel, în regia Soranei Coroamă Stanca. În anul următor a jucat în spectacolul ”Matca” de Marin Sorescu, în care a interpretat rolul logodnicului, alături de regretata actriţă Leopoldina Bălănuţă, care i-a fost soţie din 1977.
El a rămas fidei Teatrului Mic, unde a jucat până în 2010.
Actor de excepție, distins cu numeroase premii, a jucat în zeci de piese de teatru și filme, remarcându-se prin creații complexe în toate domeniile.
La 13 decembrie 2002, Mitică Popescu a fost decorat cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc”, cu prilejul împlinirii unui secol și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! (Anima News)

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: