Cutremur în Turcia și Siria, peste 568 de morți, seism resimțit și în Israel / ANIMA TV – Ediție specială (VIDEO)
ANIMA TV – Ediție specială
Luni dimineață, la ora 03h17, un puternic cutremur cu magnitudinea de 7,8 a lovit sudul Turciei și Siria , ucigând peste 500 de persoane în ambele țări și provocând pagube majore, potrivit rapoartelor inițiale.
Cel puțin 284 de persoane au fost ucise în Turcia în șapte provincii diferite, iar cel puțin alte 237 și-au pierdut viața în Siria.
Conform acelorași surse, peste 2.000 de persoane au fost rănite în cele două țări, 1.800 de clădiri fiind distruse.
Primul șoc a fost urmat de o serie de replici. După 9 minute, un cutremur puternic cu magnitudinea 6,2 s-a produs din nou în regiunea centrală a Turciei.
Un total de cinci cutremure suplimentare cu o magnitudine de 5,6 au lovit regiunea.
În Turcia au fost înregistrate 50 de replici.
Un număr mare de victime au fost raportate în orașele Osmania și Sanlıurfa din sud-estul țării.
Cutremurul puternic resimțit în Israel
Cutremurul a fost resimțit la ora 3:17 a.m. în Israel, în nordul și centrul țării. Mulți israelieni au simțit două valuri seismice puternice. În multe locuri din nordul și centrul țării, oamenii au scris pe rețelele de socializare și au spus presei că există o senzație neplăcută de mișcare a caselor.
Poliția israeliană a spus că a primit sute de apeluri, dar nu au fost raportate răniți sau victime. „În ceea ce privește cutremurul care a avut loc aseară în Turcia, cu magnitudinea de 7,8 grade, la aproximativ 500 km de teritoriul israelian, sediul poliției israeliene a primit 3.496 de apeluri la ora 3:50. Cutremurul s-a simțit în diverse părți ale Israelului, dar până acum nu au fost raportate pagube sau victime”, se arată în comunicatul poliției.
Cutremurul a fost resimțit și în Liban, Egipt și Cipru. În Beirut, locuitorii speriați de cutremure au ieșit în stradă. În Italia a fost emisă o avertizare de tsunami.
Israelul solidar cu Turcia
Președintele israelian Itzhak Herzog a trimis, pe contul său Twitter, un mesaj de de solidaritate.
„În numele poporului israelian, sunt profund întristat de catastrofa uriașă care a avut loc în Turcia în urma recentului cutremur. Condoleanțe președintelui Erdogan și poporului turc pentru pierderea de vieți omenești și distrugerea mijloacelor de trai.
Statul Israel este întotdeauna gata să ajute în orice mod posibil. Inimile noastre sunt alături de familiile îndurerate și de poporul turc în acest moment dureros”, a spus președintele israelian în mesajul său.
Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a ordonat armatei și Ministerului Apărării să se pregătească pentru a oferi ajutor umanitar Turciei.
‘Forțele noastre de securitate sunt gata să ofere orice asistență este necesară. Instituția apărării are experiență în a răspunde la scenarii de urgență și a salva vieți’, a spus Yoav Galant într-un comunicat.
La rîndul său, ministrul israelian de Externe, Eli Cohen, a declarat într-un comunicat: „În numele statului Israel, aș dori să-mi exprim profunda tristețe poporului Turciei pentru cutremurul grav care a lovit sudul acestei țări. Inimile noastre sunt alături de victime și urăm răniților o însănătoșire rapidă. Am instruit Ministerul Afacerilor Externe să realizeze un program rapid de ajutor Turciei pentru a face față acestui dezastru grav”.
Acest cutremur este cel mai mare din Turcia de la cutremurul din 17 august 1999, care a provocat moartea a 17.000 de oameni, dintre care o mie la Istanbul. (Anima News))