ANIMA NEWS

ȘTII FIINDCĂ ȘTIM !

FOCUS: ROMÂNIALUMEA DE AZIMAGAZIN

Premieră culturală de excepție: Romeo Couți – ”Lebăda neagră de pe Balaton” / Focus – premierul maghiar Viktor Orban

Ziaristul Nando Mario Varga, director al Agentiei de presă Anima News din Israel – unul dintre contributorii volumului: „Viktor Orban, diplomat de înaltă clasă, cunoaște foarte bine sentimentele și sensibilitățile israeliene, drept pentru care știe să ia măsuri a căror amploare și semnificație încețoșează practic ridicarea de statui ale a unor lideri antisemiți sau naziști”.

Cum am putea numi o lucrare în care unsprezece biografi ne vorbesc despre unul și același individ, Viktor Orbán? În asta constă unicitatea cărții ”Lebăda neagră de pe Balaton”.

Volumul, recent apărut la Editura Creator, este dedicat unui personaj controversat al actualității: prim-ministrul de la Budapesta, Viktor Orbán. Dânsul și-a început cariera politică acum mai mult de 30 de ani, condamnând în termeni vehemenți intervenția din 1956 a trupelor Moscovei împotriva Revoluției Ungare. Iar acum, dânsul își încheie cariera politică lăudând intervenția acelorași trupe ale Moscovei împotriva Ucrainei! Cum se împacă una cu alta, cum și când a devenit domnul Orbán, pe nesimțite, din luptător pentru libertate, un personaj privit cu reticență de lumea politică europeană? Când a purtat mască – atunci, în tinerețe, sau acum, la maturitatea târzie? Cum s-a transformat dânsul din Lebăda Albă a marilor schimbări din 1989 în Lebăda Neagră a zilelor noastre?

 

Romeo Couti: ”Această carte a fost scrisă în contextul unei situații internaționale complicate și pe fondul unor relații politice și diplomatice tensionate dintre România și Ungaria.
Volumul cuprinde o serie de interviuri cu specialiști de prestigiu pe problematica maghiară, din domenii relevante (politică externă, intelligence, diplomație și mass-media) care s-au constituit în „grupul celor 12 voci”. Există și o „a 13-a voce”, cea exterioară, a autorului, detașată de analizele prezentate și care se regăsește în „Jurnal de reporter”.
Încă de la început, unul dintre contributori mi-a atras atenția că o carte despre Viktor Orban, scrisă în formă concepută de mine, este „pândită” de două pericole: fie să lase impresia unui grup restrâns, dar vehement, tip „haită”, care se aruncă asupra „bietului” Viktor Orban, fie să conducă spre ideea că „vocile” care creează textul sunt, de fapt, dirijate sau manipulate de autorul Romeo Couți.
Cititorul va aprecia în ce măsură am reușit să evit aceste capcane de abordare.
”Lebădă neagră de pe Balaton” oferă o perspectiva asupra unei subiect tot mai greu de gestionat de puterea de la București și abordat periculos de frecvent, doar în cheia intereselor și alianțelor politice de conjunctură”

Volumul este disponibil pe libris.ro. (Anima News)

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: