La Beijing, Iranul și Arabia Saudită spun că își doresc „securitate și stabilitate” în Orientul Mijlociu
Şefii diplomaţiei Iranului şi Arabiei Saudite au convenit, joi, la Beijing, să lucreze împreună pentru „securitate, stabilitate şi prosperitate” în Orientul Mijlociu, la mai puţin de o lună după un acord surpriză sub egida Beijingului pentru normalizarea relaţiilor lor.
Beijingul a spus, de asemenea, că dorește să lucreze pentru atingerea acestor obiective în Orientul Mijlociu.
Televiziunea de stat chineză CCTV a salutat „prima întâlnire oficială dintre miniștrii de externe ai celor două țări în mai bine de șapte ani”, un progres realizat „sub medierea activă a Chinei”.
Iranianul Hossein Amir-Abdollahian și sauditul Fayçal ben Farhane au asigurat într-un comunicat de presă comun, publicat după întâlnirea lor, că cele două părți s-au angajat să-și continue munca de apropiere.
„Cele două părți au convenit să urmărească punerea în aplicare a acordului de la Beijing și aplicarea acestuia într-o manieră care să mărească încrederea reciprocă și domeniile de cooperare și să contribuie la crearea securității, stabilității și prosperității în regiune”, se arată în comunicat.
Arabia Saudită, țară sunită, cel mai mare exportator de petrol din lume, și Iranul șiit, în dezacord cu țările occidentale din cauza activităților sale nucleare, au surprins lumea anunțând pe 10 martie că doresc să-și reia relațiile diplomatice în termen de două luni.
Cele două țări au rupt relațiile în 2016, după ce protestatarii din Republica Islamică au atacat misiunile diplomatice saudite în urma execuției de către Riad a unui cleric șiit.
Potrivit Ministerului iranian de Externe, cei doi miniștri „au negociat și au făcut schimb de opinii cu accent pe reluarea oficială a relațiilor bilaterale și pașii care trebuie întreprinși în direcția redeschiderii ambasadelor și consulatelor celor două țări”. Ei „au discutat și chestiuni bilaterale”.
Această apropiere ar trebui să permită celor două țări să-și redeschidă ambasadele până la jumătatea lunii mai și să implementeze acordurile de cooperare economică și de securitate semnate în urmă cu mai bine de 20 de ani.
Acțiunea urmează a fi sărbătorită oficial în timpul unei vizite a președintelui iranian Ebrahim Raisi la Riad la invitația regelui Salman al Arabiei Saudite, călătorie planificată după Ramadan, la sfârșitul lunii aprilie. (Anima News)