Diplomat israelian: ”Hindușii se identifică cu evreii
Hindușii din India se identifică cu evreii și „admiră” Israelul, a declarat Hodaya Avzada, un diplomat israelian care a petrecut trei ani în India înainte de a fi trimisă la Londra.
„Se identifică foarte mult cu noi”, a spus ea. „Ei simt că trebuie să protejeze hinduismul, care este un sentiment național și nu doar o religie”, a continuat ea, după cum a relatat Jewish Chronicle.
„Oamenii simt că trebuie să protejeze hinduismul, nu doar în India, ci și în țările din Asia de Sud-Est, unde adepții săi sunt puțini. Ei simt că trebuie să își protejeze identitatea hindusă”, continuă Hodaya Avzada.
Diplomatul vorbea la un prânz organizat de Technion UK, o organizație caritabilă care strânge fonduri pentru Universitatea Technion din Haifa, Israel.
„Să fii israelian în India este uimitor. Iar a fi diplomat israelian în India este excepțional”, a declarat ea cu entuziasm.
„Indienii văd Israelul ca pe un brand de calitate și ne admiră din multe puncte de vedere”, spune ea.
Potrivit acesteia, indienii sunt „foarte deschiși la colaborare”.
„La fiecare întâlnire la care participăm, primim cereri în toate domeniile. Relațiile India-Israel au parcurs un drum lung”.
„Astăzi tocmai am sărbătorit 30 de ani de relații diplomatice depline între cele două țări, iar a fi israelian în India este o experiență foarte pozitivă”, a conchis Hodaya Avzada. (Anima News)